Vânzarea de tutun și alcool copiilor cu vârste mai mici de 18 ani poate fi grav pedepsită. Amenzile sunt de aproximativ 10.000 lei, în plus, activitatea magazinului poate fi suspendata.
Președintele României, Klaus Iohannis a semnat decretul de promulgare a Legii pentru modificarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun. Astfel încât, operatorii economici care vând alcool și tutun copiilor cu vârste sub 18 ani sunt sancționați contravențional și au activitatea suspendată pentru 30 de zile. Atât amenda, cât și suspendarea se dublează în cazul în care abaterea se repetă.
Pe lângă sancționarea celor care oferă tutun și alcool minorilor, vor fi sancționați și cei care le oferă băuturi alcoolice persoanelor aflate în stare de ebrietate puternică. Amenda este cuprinsă între 100 lei și 500 lei, iar suspendarea activității se suspendă pe o perioadă cuprinsă între 10 și 30 de zile. Tot această lege mai prevede și sancționarea cu amendă cuprinsă între 100 și 500 lei, minorilor care consumă băuturi alcoolice în locuri publice (drumuri publice, parcuri, stadioane și terenuri sportive, instituții culturale, săli de spectacole, instituții sau unități economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări și aeroporturi, de stat și private).
Autorul proiectului, deputatul liberal Florin Roman consideră că a fost necesară majorarea sancțiunilor deoarece operatorii economici nu mai respectă aceste interdicții, ”poate din cauza unor pedepse mici”, ”preferând obținerea unui câștig financiar facil, dar imoral, în detrimentul sănătății minorilor”.
”Adoptarea acestei inițiative legislative pe de o parte ar constrânge mai mult operatorii economici care comercializează produse de alcool și de tutun să respecte legislația care interzice vânzarea acestor produse către minori, iar, pe de altă parte, minorii nu vor mai fi tentați să intre în astfel de localuri. Chiar dacă unele afaceri nu vor mai fi la fel de rentabile, considerăm că sănătatea copiilor noștri este pe primul loc”, a mai precizat autorul proiectului.
Administrația Prezidențială a informat că președintele Iohannis a mai semnat decretul pentru promulgarea legii pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.