Târg de Buna Vestire, organizat de Asociaţia Kogaion, la Muzeul Țăranului Român

Data publicării:

Asociaţia Kogaion 115  vă  invită în perioada 25 – 27 martie 2022 la “Târgul de Buna Vestire ”, organizat în curtea interioară a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, din strada Monetăriei, nr. 3. 

Pentru a întâmpina cum se cuvine  sărbătoarea cunoscută în popor și ca Blagoveștenia sau Ziua Cucului, la târg vor fi preparate specialități din pește,  pregătite cu mare pricepere,  după rețete tradiționale din inima Deltei Dunării. Ceaunele vor fi încinse de cu zori pentru gustosul storceag lipovenesc, numit de către cunoscători și “regina ciorbelor pescărești”, făcut din sturion și somn, dres din belșug cu  smântână. Pe grătar se vor rumeni păstrăvi și mititei din pește. Iubitorii de fructe de mare se pot răsfăța cu creveții in sos de vin și unt.

Din preparatele gastronomiei tradiționale vor fi aduse afumături din carne de porc, șvaițer, brânzeturi proaspete de capră, păstrăv copt în coajă de brad, zacuscă de vinete și de pește, pâine cu maia, prăjituri de casă plămădite după rețete maramureșene, plăcinte și turtă dulce, sucuri de cătină și dulcețuri diverse, miere de mană, vin, palincă și cozonaci.

Meşteri populari şi meşteşugari, artişti plastici şi artizani, creatori de frumos și păstrători ai obiceiurilor culturale ale neamului românesc, vor expune la târgul pentru cea mai mare sărbătoare din Postul Paștelui straie populare minuţios lucrate, vase din ceramică, icoane,  cuverturi tradiționale, mic mobilier din lemn crestat, obiecte din lut din Baia Mare și Corund.

Din lăzile de zestre ale bunicilor anticarii vor scoate la iveală costume populare autentice, covoare oltenești, carpete sau ștergare cu alesături. Pentru cei care vor să își redecoreze casele în stil țărănesc vor fi aduse porți din lemn sculptate cu motive tradiționale, roți de tors, copăițe și  blidare.

Vizitatorii sunt așteptați de vineri 25 martie pana duminică 27 martie, între orele 10:00-18:00. Intrarea este liberă.

 

Categorii:

Ultimele articole

Mai multe din aceeași categorie
Related

Ora de iarnă 2026 în România: pe 25 octombrie se dau ceasurile înapoi cu o oră

România trece la ora de iarnă în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2026, cu o oră mai devreme decât anul trecut. Iată data exactă, motivul schimbării și cum te poți adapta.

Deficitul bugetar scade cu 27 de miliarde de lei în opt luni: România ajunge la 2,89% din PIB

Ministerul Finanțelor anunță că deficitul bugetar a scăzut la 2,89% din PIB în primele opt luni din 2026, față de 4,51% în 2025, pe fondul creșterii veniturilor din TVA și al reducerii cheltuielilor de personal.

Curs euro-leu record: moneda europeană trece de 5,27 lei, în timp ce România evită la limită retrogradarea ratingului

Euro a atins un nou maxim istoric în raport cu leul, la 5,2788 lei, la doar câteva săptămâni după ce Fitch și Moody's au menținut ratingul de țară al României, dar cu avertismente clare privind riscurile fiscale și politice.

Inflația scade la 6,17% în august 2026, dar România rămâne pe primul loc în UE

Rata anuală a inflației a coborât la 6,17% în august 2026, de la 8,16% în iulie, potrivit INS. România rămâne însă statul cu cea mai mare inflație din UE, iar BNR și-a revizuit în sus prognozele pentru 2026 și 2027.