Scenariile bune contează!

Discriminarea este o problemă reală a societăţii contemporane, iar rasismul îşi are rădăcini adânci în trecutul istoric.
Sunt convins că uciderea lui George Floyd de către poliţia din Minneapolis (mai precis, decesul acestuia survenind după ce a fost apăsat cu genunchiul pe gât, deşi afirma că nu poate să respire) a fost (tot ca în istorie) doar scânteia care a aprins fitilul, pretextul care a declanşat revolta.
Aşa cum Revoluţia franceză sau Primul război mondial au avut nevoie de un declic, la fel s-a întâmplat şi în cazul manifestaţiilor şi mişcării „Black Lives Matter”.
Singurul lucru cu care, personal, nu sunt de acord într-o astfel de situaţie este reprezentat de excese. Adică, de exemplu, dărâmarea statuilor de pe socluri sau retragerea de pe platformele de streaming a unor titluri celebre precum „Pe aripile vântului”. Nu rezolvăm problema dacă sărim dintr-o extremă în alta. (De notat că în presa audiovizuală străină am putut întâlni recent titlul „Controversă asupra statuilor din SUA”. Nu ar trebui să fie nicio „controversă”. Atât violenţele asupra persoanelor pe considerente etnice, cât şi vandalizarea monumentelor istorice ar trebui să aibă toleranţă zero într-o lume civilizată).
În rest, da, şi nepăsarea, dar şi aroganţa ucid.
Nu am înţeles niciodată cum poţi judeca pe cineva după originea sa – de exemplu, chiar şi noi, românii, suntem judecaţi după faptele unora, dar dacă cineva ar spune că România i-a dat pe Blaga, Eminescu, Brâncuşi ş.a., s-ar mai putea spune acelaşi lucru?
La fel, dacă cineva îi desconsideră pe cei de culoare, ar putea spune că îi desconsideră, de exemplu, pe Forest Whitaker sau pe Denzel Washington, doi actori celebri, sau pe regretatul Kobe Bryant sau pe Oprah Winfrey?
Oricum ai lua-o, nu are sens.
Tema a fost exploatată, mai mult sau mai puţin reuşit, şi în filme sau în seriale. Două dintre serialele de succes care au pus problema conflictelor rasiale dintre albi şi negri sunt Watchmen (2019) şi Noughts and Crosses (2020).
Un anumit radicalism prezentat în aceste seriale pare de neînţeles pentru un locuitor al României (mă rog, poate cu unele excepţii), dar scopul realizării acestui gen de opere cinematografice este de a preveni răspândirea unor ideologii dăunătoare.
Watchmen păcătuieşte printr-o abordare care pare uşor teatrală sau care diminuează emoţia autentică prin scene oarecum necredibile, dar episodul pe care l-am văzut recent din Noughts and Crosses (producţie Marea Britanie, în regia lui Julian Holmes) este mai bine realizat artistic, transmite emoţii mai vii, chiar dacă nu este perfect.
Într-o lume fictivă dominată de cei de culoare (Crosses), albii (aşa-numiţii Zero) se răzvrătesc şi încearcă să-i răstoarne pe ceilalţi de la putere. Rolurile se inversează, dar problemele rămân, fiindcă tânărul Callum (un Zero) îşi trădează iubita (Sephy, o Cross) pentru a îşi ajuta tovarăşii în acţiunea de revoltă. O sechestrează şi o folosesc ca ”monedă de schimb” pentru a-l determina pe tatăl acesteia, care era prim-ministru, să demisioneze.
Personajele sunt încrâncenate, pline de ură, dar în cele din urmă Callum va înţelege că se află pe o cale greşită şi va fugi alături de Sephy, trebuind însă să se ferească de ai săi.
Nu ştiu dacă este scenariul perfect, cinematografia actuală caută de prea mult timp aşa ceva (poate doar Shutter Island al lui Scorsese să concureze cu succes), dar este un scenariu bun (ecranizare după autoarea britanică Malorie Blackman).
Iar „scenariile bune contează”. (Good scenarios matter!).