O mamă ucraineancă a primit 200 de lei de la un român într-o benzinărie

Data publicării:

Femeia ucraineancă din Odessa, mamă a patru copii, se afla la granița cu România când a fost oprită la o benzinărie din Moeciu de către un bărbat în vârstă de 60 de ani.

La început bărbatul i-a oferit 100 de lei însă Yulia, femeia în cauză, i-a refuzat. Românul și-a luat portofelul, a mai scos o bacnotă în valoare de 100 de lei și i-a oferit-o ucrainencei. Aceasta a făcut un mesaj public pe rețelele sociale prin care i-a mulțumit pentru gest.

„Acești bani mi i-a dat un bărbat de 60-65 de ani la benzinărie, când am ieșit la mașină după ce am plătit plinul. Și-a coborât parbrizul și m-a întrebat: Ucraina? (în limba română) Răspunsul meu a fost: Ucraina. Probabil m-a așteptat când a văzut plăcuțele de înmatriculare ucrainene. Și-a deschis portofelul și mi-a dat 100 de lei, apoi mi-a spus: Slavă Ucrainei! Am început să plâng. Am refuzat să iau bani pentru că avea și o mașină veche, dar și-a deschis portofelul și îmi mai dă 100 de lei.

La urma urmei, el nu știe că încă 4 copii mă așteptau acasă. Bine ca nu i-am spus, că altfel îşi golea portofelul. Am vrut să-l îmbrățișez, dar el nu m-a lăsat. Dacă dintr-o întâmplare, cumva omul ăsta îmi citește postarea – să știi că ai ajutat o mamă a 4 copii.  M-am urcat în tăcere în mașină, mi-am șters lacrimile ca să mă pot mișca și nu înțelegeam! Cum așa!!! Întreaga lume ne susține și ne ajută! Ne dau locuințe gratis, mâncare, haine, bani! În tot acest timp, ruşii ne omoară. Vă mulțumesc tuturor!”, a scris ucraineanca pe Facebook.

La postare s-au strâns sute de comentarii, în care refugiații povestesc întâmplări asemănătoare din toate părțile Europei.

Categorii:

Ultimele articole

Mai multe din aceeași categorie
Related

Ora de iarnă 2026 în România: pe 25 octombrie se dau ceasurile înapoi cu o oră

România trece la ora de iarnă în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2026, cu o oră mai devreme decât anul trecut. Iată data exactă, motivul schimbării și cum te poți adapta.

Deficitul bugetar scade cu 27 de miliarde de lei în opt luni: România ajunge la 2,89% din PIB

Ministerul Finanțelor anunță că deficitul bugetar a scăzut la 2,89% din PIB în primele opt luni din 2026, față de 4,51% în 2025, pe fondul creșterii veniturilor din TVA și al reducerii cheltuielilor de personal.

Curs euro-leu record: moneda europeană trece de 5,27 lei, în timp ce România evită la limită retrogradarea ratingului

Euro a atins un nou maxim istoric în raport cu leul, la 5,2788 lei, la doar câteva săptămâni după ce Fitch și Moody's au menținut ratingul de țară al României, dar cu avertismente clare privind riscurile fiscale și politice.

Inflația scade la 6,17% în august 2026, dar România rămâne pe primul loc în UE

Rata anuală a inflației a coborât la 6,17% în august 2026, de la 8,16% în iulie, potrivit INS. România rămâne însă statul cu cea mai mare inflație din UE, iar BNR și-a revizuit în sus prognozele pentru 2026 și 2027.