Muzeul Național al Literaturii Române, organizează „Ziua Internațională a Poeziei”

Data publicării:

Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR), organizează „Ziua Internațională a Poeziei”, astăzi 21 martie, la sediul expoziției de bază MNLR, intrarea fiind liberă. 

Autori ucraineni vor sărbători împreună cu autori români, belgieni, francofoni și neerlandofoni Ziua Internațională a Poeziei, organizată de Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR), conform Agerpres.
Acest eveniment este atât pentru cei care iubesc să se exprime prin versuri și figuri de stil, cât și pentru cei care iubesc să descopere mesajul din spatele acestora, să empatizeze. Poezia „unește și aduce laolaltă scriitori din diverse țări, care au expresii poetice diferite” și „ajută oamenii să supraviețuiască ororilor trăite și să redea speranța”, transmite MNLR.

La ora 18.00 se va organiza un atelier de scriere creativă, alături de scriitoarea Ioana Nicolaie, iar de la ora 19.00 va începe un recital de poezie. La acesta vor participa diverși autori, printre care: Ioan Es. Pop, Daryna Gladun, Doina Ioanid, Jan H. Mysjkin, Ioana Crăciunescu, Iya Kiva, Radu Sergiu Ruba, Yves Namur, Mina Decu, Daniel Bănulescu, Vincent Tholome, Teodor Dună și Lesyk Panasiuc.

Ziua Internațională a Poeziei a fost adoptată de UNESCO, încă din 1999, și este sărbătorită în fiecare an la Muzeul Național al Literaturii Române, unde oamenii sunt invitați să participe la evenimente care încurajează și promovează scrisul, cititul, diversitatea lingvistică, creativitatea. Într-un cuvânt, arta.

Categorii:

Ultimele articole

Mai multe din aceeași categorie
Related

Viorica Cortez 90: expoziție aniversară la Muzeul Național de Istorie a României

Muzeul Național de Istorie a României a deschis expoziția „Viorica Cortez 90”, dedicată mezzosopranei românești sărbătorite pe marile scene lirice ale lumii.

Zilele Bucureștiului 2026: program complet pentru 19-20 septembrie, cu iMapp Bucharest, tur gratuit la Primărie și Triunghiul Muzeelor

Zilele Bucureștiului 2026 au loc pe 19-20 septembrie: video mapping iMapp pe Palatul Parlamentului, tur gratuit la Primărie, plimbări cu barca și activități pentru familii, acces liber la majoritatea evenimentelor.

Concursul Internațional George Enescu 2026: peste 150 de tineri muzicieni concurează la București

Concursul Internațional George Enescu 2026 reunește la București 150 de muzicieni selectați din 645 de candidați din 55 de țări. Secțiunea de pian are preselecțiile chiar în acest weekend, iar finala de vioară are loc duminică la Ateneul Român.

Fjord, filmul lui Cristian Mungiu, este propunerea oficială a României la Oscar 2027

România a desemnat oficial "Fjord", filmul lui Cristian Mungiu câștigător al Palme d'Or la Cannes 2026, drept propunerea sa pentru Oscarul de cel mai bun film internațional din 2027.