Decizie finală în cazul Elenei Udrea – 6 ani de închisoare cu executare

Data publicării:

Înalta Curte de Casație și Justiție a închis dosarul Gala Bute și a stabilit condamnarea Elenei Udrea la 6 ani de închisoare cu executare. Aceasta trebuie să se predea sau în caz contrar va fi ridicată de la domiciliu.

În perioada în care era ministru al Turismului, Udrea a săvârșit mai multe fapte ilegale printre care abuz în serviciu și luare de mită. Motiv pentru care a fost condamnată la închisoare în 2018, dar pentru a evita pedeapsa a fugit în Costa Rica, solicitând azil politic. Cu toate acestea, ea a fost reținută de Interpol. După o perioadă de încarcerare, s-a întors în România deoarece Curtea Constituțională a stabilit că nu sunt legale completurile de 5 judecători de la instanța supremă.

Dosarul Gala Bute a fost prezentat în fața instanței supreme în anul 2015. Acesta conținea dovezi cu privire la luare sau dare de mită, abuz în serviciu, complicitate la luare de mită, evaziune fiscală și spălare de bani.  În plus, procurorii au demonstrat că există un contract încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT) și SC Europlus Computers SRL, firma lui Rudel Obreja, contract care era confidențial. Acesta consta în  promovarea României în cadrul evenimentelor desfășurate cu ocazia organizării Galei Internaționale de Box profesionist de către Federația Română de Box și valora aproximativ 8.116.800 lei.

„Fondurile publice au fost utilizate într-o modalitate interzisă de lege, respectiv pentru finanțarea unui eveniment sportiv organizat de către o societate comercială, iar suma achitată în baza contractului constituie în întregime un prejudiciu produs în patrimoniul ministerului. Prin încheierea contractului s-a urmărit în realitate asigurarea fondurilor necesare organizării galei de box menționate, iar achiziția de servicii de publicitate a reprezentat doar o justificare formală, pentru care nu există o nevoie reală a ministerului, cu unicul scop de a da o aparență de legalitate contractului. Mai mult, contractul a fost atribuit cu încălcarea procedurilor legale de achiziție publică și au fost achiziționate servicii care nu se regăsesc printre categoriile de cheltuieli eligibile pentru programele cu finanțare europeană”, au informat procurorii.

În urma anchetei, s-a concluzionat că Elena Udrea este principala vinovată având cea mai mare implicare în organizarea galei, adoptarea actelor normative pentru finanțare, dar și identificarea soluțiilor pentru încheierea contractului.

Pe lângă fostul ministru al Turismului, la închisoare va ajunge și fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja cu o pedeapsă de 5 ani cu executare, dar și  Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deținute de Elena Udrea, care a primit 3 ani cu executare.

Celelalte persoane implicate în acest dosar care au primit pedepse cu suspendare sunt: Ana Maria Topoliceanu (fost director al Companiei Naționale de Investiții) – 3 ani cu suspendare, Dragoș Marius Botoroagă (administratorul unei firme) – doi ani și șase luni cu suspendare, Ștefan Lungu (fost consilier al Elenei Udrea) – un an și șase luni cu suspendare, Gheorghe Nastasia (fost secretar general în Ministerul Dezvoltării) – 4 ani cu suspendare.

Curtea Constituțională a decis azi, 07 aprilie 2022, pedepsele vinovaților, după ce dosarul a fost suspendat în anul 2018 din cauza sentinței de complet nelegal.

Categorii:

Ultimele articole

Mai multe din aceeași categorie
Related

Ora de iarnă 2026 în România: pe 25 octombrie se dau ceasurile înapoi cu o oră

România trece la ora de iarnă în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2026, cu o oră mai devreme decât anul trecut. Iată data exactă, motivul schimbării și cum te poți adapta.

Deficitul bugetar scade cu 27 de miliarde de lei în opt luni: România ajunge la 2,89% din PIB

Ministerul Finanțelor anunță că deficitul bugetar a scăzut la 2,89% din PIB în primele opt luni din 2026, față de 4,51% în 2025, pe fondul creșterii veniturilor din TVA și al reducerii cheltuielilor de personal.

Curs euro-leu record: moneda europeană trece de 5,27 lei, în timp ce România evită la limită retrogradarea ratingului

Euro a atins un nou maxim istoric în raport cu leul, la 5,2788 lei, la doar câteva săptămâni după ce Fitch și Moody's au menținut ratingul de țară al României, dar cu avertismente clare privind riscurile fiscale și politice.

Inflația scade la 6,17% în august 2026, dar România rămâne pe primul loc în UE

Rata anuală a inflației a coborât la 6,17% în august 2026, de la 8,16% în iulie, potrivit INS. România rămâne însă statul cu cea mai mare inflație din UE, iar BNR și-a revizuit în sus prognozele pentru 2026 și 2027.