Toate Centurile la primării!

Data publicării:

Conform unui material publicat de o agenție de presă, proiectele de centuri rutiere vor fi transferate către primăriile din țară dacă au documentațiile tehnico-economice avizate la Compania de Drumuri. „Cei care resimt cel mai mult nevoia sunt municipalitățile. Ele sunt cele mai interesate. Chiar dacă nu au resursele financiare necesare, noi le asigurăm atât fondurile europene, cat și partea de cofinanțare de la buget, a spus premierul Ludovic Orban. Am adoptat o OUG prin care am hotărât să transferăm către primării proiectele de construcție a centurilor, iar pentru toate proiectele unde există documentații tehnico-economice aprobate la nivelul CNAIR, aceste documentație vor fi predate către autoritățile locale. Vor beneficia de finanțare europeană prin POIM pentru centurile ocolitoare, iar partea de cofinanțare va fi asigurată din bugetul Ministerului Transporturilor”, a spus primul ministru la Oradea, la semnarea contractului pentru un tronson din autostrada Transilvania.
Acesta a indicat ca proiecte care vor beneficia de această măsură centura Aleșd de pe DN1 și centura Beiuș (Beiuș-Ștei-Vașcău) de pe DN76. „Decizia de a transfera managementul proiectelor centurilor către anumite municipii ține cont de câteva considerente: frontul de lucru foarte mare pentru marile proiecte de infrastructură pe care trebuie să le gestioneze CNAIR, va fi foarte dificil să se ocupe de proiecte mici. Cei care resimt cel mai mult nevoia, cum e centura Aleșd, sunt municipalitățile. Ele sunt cele mai interesate. Chiar dacă nu au resursele financiare necesare, noi le asigurăm atat fondurile europene, cat si partea de cofinanțare de la buget”, a spus Orban.
Guvernul a aprobat joi, la propunerea Ministerului Fondurilor Europene, o ordonanță de urgență care permite transferul proiectelor de infrastructură rutieră și feroviară de interes național de la autoritățile centrale la nivelul autorităților locale.

Categorii:
Articolul precedent
Articolul următor

Ultimele articole

Mai multe din aceeași categorie
Related

Acciza la motorină rămâne redusă cu 25% și în perioada 1–15 octombrie 2026, în timp ce prețurile continuă să urce

Ministerul Finanțelor menține acciza la motorină redusă cu 25% și în perioada 1–15 octombrie 2026. Motorina a ajuns la 10,95 lei/litru, pe fondul presiunilor de pe piața internațională a carburanților.

Motorina trece de 10,8 lei/litru: acciza redusă cu 25% nu oprește scumpirile la pompă

Deși Ministerul Finanțelor menține acciza la motorină redusă cu 25% până pe 30 septembrie 2026, prețurile la pompă continuă să crească. Motorina a ajuns la 10,87 lei/litru în medie.

Autostrăzi 2026: calendarul tronsoanelor noi care intră în trafic în România

Până la 270 km de autostrăzi și drumuri expres ar putea fi date în trafic în 2026: A7 Moldova, inelul A0 al Capitalei, tunelul de la Curtea de Argeș și A3 Transilvania.

Tramvaiele din București revin pe traseele obișnuite de luni, odată cu redeschiderea Pasajului Basarab

Circulația tramvaielor pe Pasajul Basarab se reia luni, 7...