Târgul „100 de Tradiții Românești”, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Data publicării:

Asociaţia Kogaion 115 organizează târgul „100 de Tradiții Românești” în curtea interioară a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, strada Monetăriei, nr. 3, în perioada 14 – 16 mai 2021, între orele 10:00 – 18:00. Intrarea este liberă. 

Publicul este aşteptat să viziteze târgul, unde meşteşugarii ne vor încânta prin ingeniozitatea şi autenticitatea produselor lor făcute cu multă migală şi cu mult suflet. Vor fi expuse icoane pe sticlă și pe lemn, ceramică pictată cu motive populare, pristolnice, ii brodate cu mătase, obiecte de decor din lemn crestat și din lavandă, vestimentație din lână împâslită, cosmetice făcute doar din ingrediente naturale.

Producătorii vin cu preparate din carne din “Țara de Sus”, brânzeturi din lapte de capră și de oaie, miere și lăptisor de matcă, palincă de caise și țuică de prune, pâine cu maia, o gamă foarte diversă de zacuscă și dulcețuri, prăjituri de casă făcute după rețete bucovinene și maramureșene, cozonaci și sarailii, siropuri de cătină și de busuioc, ierburi de leac, fructe și legume de sezon. 

Pentru cei care apreciază obiectele vechi şi autentice, anticarii prezenți la târg vor aduce unelte din lemn, mobilier ţărănesc, cărţi vechi sau covoare țesute la război.

Ca la orice târg tradițional vizitatorii sunt îmbiaţi cu mâncare proaspăt gătită. Bucătarii vor prepara la ceaun ciorbă de pui cu găluște, sărmăluțe cu mămăliguță, fasole cu ciolan, ostropel de pui, dar și carnați sau păstrăv la grătar.

Vizitatorii sunt rugați să păstreze normele de sănătate publică.

Categorii:

Ultimele articole

Mai multe din aceeași categorie
Related

Ora de iarnă 2026 în România: pe 25 octombrie se dau ceasurile înapoi cu o oră

România trece la ora de iarnă în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2026, cu o oră mai devreme decât anul trecut. Iată data exactă, motivul schimbării și cum te poți adapta.

Deficitul bugetar scade cu 27 de miliarde de lei în opt luni: România ajunge la 2,89% din PIB

Ministerul Finanțelor anunță că deficitul bugetar a scăzut la 2,89% din PIB în primele opt luni din 2026, față de 4,51% în 2025, pe fondul creșterii veniturilor din TVA și al reducerii cheltuielilor de personal.

Curs euro-leu record: moneda europeană trece de 5,27 lei, în timp ce România evită la limită retrogradarea ratingului

Euro a atins un nou maxim istoric în raport cu leul, la 5,2788 lei, la doar câteva săptămâni după ce Fitch și Moody's au menținut ratingul de țară al României, dar cu avertismente clare privind riscurile fiscale și politice.

Inflația scade la 6,17% în august 2026, dar România rămâne pe primul loc în UE

Rata anuală a inflației a coborât la 6,17% în august 2026, de la 8,16% în iulie, potrivit INS. România rămâne însă statul cu cea mai mare inflație din UE, iar BNR și-a revizuit în sus prognozele pentru 2026 și 2027.