România este nevoită să combată traficul de persoane

Data publicării:

Pentru a putea primi achiziții de armament din SUA, România trebuie să combată traficul de persoane. În caz contrat, țara își va pierde parteneriate importante și va primi anumite sancțiuni.

România este țara principală în care se desfășoară traficul de carne vie, lucru care o pune într-o imagine nefavorabilă. Ministrul de Interne Lucian Bode, a oferit detalii în urma discuției cu directorul Biroului de monitorizare și combatere a traficului de persoane din cadrul Departamentului de Stat, după încheierea vizitei în Statele Unite ale Americii. Situația nu este prea bună în prezent, motiv pentru care Bode a precizat că sentințele acordate traficanților de persoane vor fi mai grave, acesta fiind un mod prin care ar putea reduce această activitate ilegală.

„Sunt riscuri enorme pe care România le-ar înregistra în momentul în care am ajunge, Doamne ferește, în pilonul 3. Departamentul de Stat publică un raport anual. Astăzi suntem într-o galerie nu tocmai onorabilă. „Watch list”, pilonul 2, înseamnă Belarus, Congo, Mali, Pakistan, Senegal, acestea sunt țările unde ne aflăm astăzi, iar pilonul 3 ar însemna Afganistan, China, Iran, Coreea de Nord, Rusia și Siria. (…) Am evidențiat, normal, angajamentul României în ceea ce privește combaterea acestui flagel. În 2021 au fost cercetate pentru trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, 911 persoane, față de 523 de persoane câte au fost cercetate în 2020. Semnalele pe care le-am primit de la oficialii Departamentului de Stat au fost pozitive și, până la urmă, eu sunt încrezător că acest dialog pe care l-am avut la cel mai înalt nivel și progresele pe care le-am evidențiat vor conta în evaluarea pe anul acesta”, a mai precizat Lucian Bode.

Ministrul de interne a mai spus și că statistic vorbind, una din trei prostituate din Europa este româncă. Acesta este motivul pentru care u număr foarte mare de persoane din România sunt victime ale exploatării sexuale. Schimbările care vor fi puse în aplicare pentru combaterea traficului de persoane ar fi lichidarea rețelelor, dar și modificarea legislației, astfel încât vinovații să primească pedepse mult mai grave. – „Munca polițiștilor este de foarte, de cele mai multe ori, extrem, extrem de periculoasă. Practic, prin astfel de decizii, pe care nu le putem comenta, sunt decizii definitive ale instanței, le este subminată activitatea, trebuie să recunoaștem acest lucru. Noi trebuie să modernizăm legislația și să ținem pasul cu vremurile și dacă se va impune, să ne uităm la Codul de procedură penală, spre exemplu – sigur, la inițiativa titularului de portofoliu, și aici mă refer la Ministerul Justiției. Nu văd de ce nu s-ar putea întâmpla acest lucru”.

Categorii:

Ultimele articole

Mai multe din aceeași categorie
Related

Ora de iarnă 2026 în România: pe 25 octombrie se dau ceasurile înapoi cu o oră

România trece la ora de iarnă în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2026, cu o oră mai devreme decât anul trecut. Iată data exactă, motivul schimbării și cum te poți adapta.

Deficitul bugetar scade cu 27 de miliarde de lei în opt luni: România ajunge la 2,89% din PIB

Ministerul Finanțelor anunță că deficitul bugetar a scăzut la 2,89% din PIB în primele opt luni din 2026, față de 4,51% în 2025, pe fondul creșterii veniturilor din TVA și al reducerii cheltuielilor de personal.

Curs euro-leu record: moneda europeană trece de 5,27 lei, în timp ce România evită la limită retrogradarea ratingului

Euro a atins un nou maxim istoric în raport cu leul, la 5,2788 lei, la doar câteva săptămâni după ce Fitch și Moody's au menținut ratingul de țară al României, dar cu avertismente clare privind riscurile fiscale și politice.

Inflația scade la 6,17% în august 2026, dar România rămâne pe primul loc în UE

Rata anuală a inflației a coborât la 6,17% în august 2026, de la 8,16% în iulie, potrivit INS. România rămâne însă statul cu cea mai mare inflație din UE, iar BNR și-a revizuit în sus prognozele pentru 2026 și 2027.