Primăvară cu fulgi de zăpadă la Moscova

Data publicării:

În Moscova, capitala Rusiei, revine iarna. Astăzi au fost raportați între 25 și 40 de centimetri de zăpadă, potrivit Centrului de hidrometeorologie rus.

Roman Vilfand, responsabilul Centrului, a declarat că aceste ninsori abundente sunt, „un record”.
Centrul de meteorologie Fobos spune într-un comunicat că „în urma ninsorilor anormale, în unele zone ale capitalei s-au format mormane de zăpadă demne de luna februarie”.

Se mai precizează că această ninsoare abundentă, ninsoare de februarie în luna aprilie, este cauzată de de ciclonul „Katarina”. Aceste astfel de ninsori „apar la începutul lunii aprilie doar o dată la 50 de ani”.

Recordul, pentru cel mai mare strat de zăpadă înregistrat la Moscova, a fost pe 3 aprilie 1895, cu 55 de centimetri de zăpadă.

Alte ninsori au mai fost înregistrate și în Italia, sâmbăta aceasta, conform Agerpres.
Spre exemplu, vulcanul de lângă Napoli a fost acoperit cu un strat de zăpadă, dar și în zona Cinque Terre din Liguaria sau insula Sardinia.

De asemenea, în centrul și sudul Italiei au fost semnalate furtuni și vânt.
Aceste fenomene s-au resimțit puternic și au creat victime. În Roma, un fulger a lovit un copac care s-a prăbușit peste două femei. Una dintre acestea a fost rănită grav și a fost transportată la spital.

Categorii:

Ultimele articole

Mai multe din aceeași categorie
Related

Ora de iarnă 2026 în România: pe 25 octombrie se dau ceasurile înapoi cu o oră

România trece la ora de iarnă în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2026, cu o oră mai devreme decât anul trecut. Iată data exactă, motivul schimbării și cum te poți adapta.

Taxa pe carbon ETS2: UE reia disputa privind amânarea, în timp ce prețurile carburanților ar putea urca cu 1 leu pe litru

Comisia Europeană ar putea propune în această săptămână o nouă amânare a taxei pe carbon ETS2, după ce zece state, printre care și România, cer revizuirea calendarului din cauza scumpirii carburanților și energiei.

Deficitul bugetar scade cu 27 de miliarde de lei în opt luni: România ajunge la 2,89% din PIB

Ministerul Finanțelor anunță că deficitul bugetar a scăzut la 2,89% din PIB în primele opt luni din 2026, față de 4,51% în 2025, pe fondul creșterii veniturilor din TVA și al reducerii cheltuielilor de personal.

Curs euro-leu record: moneda europeană trece de 5,27 lei, în timp ce România evită la limită retrogradarea ratingului

Euro a atins un nou maxim istoric în raport cu leul, la 5,2788 lei, la doar câteva săptămâni după ce Fitch și Moody's au menținut ratingul de țară al României, dar cu avertismente clare privind riscurile fiscale și politice.