Digi Communications N.V. raportează o creștere remarcabilă în primul trimestru al anului 2022

Data publicării:

Digi raportează o creștere cu 21% a veniturilor față de anul precedent, din operațiunile continue.

Compania și-a depășit performanțele financiare în perioada primului trimestru al acestui an, veniturile ajungând la peste 360 de milioane de euro. Earnings Before Interest, Taxe, Depreciation and Amortization (EBITDA) a marcat o creștere de 9,5% de la an la an, până la 124 de milioane de euro (cu IFRS 16) și de 6,1%, 105 milioane de euro (fără IFRS).

Tot despre succesul și performanțele companiei a declarat și Serghei Bulgac, CEO al Digi Communications:  „DIGI a înregistrat încă o performanță solidă a veniturilor în primul trimestru din 2022. Ca urmare a vânzării cu succes a operațiunilor noastre din Ungaria, ne-am concentrat eforturile pe piețele tradiționale: România, Spania și Italia. Totodată, analizăm alte oportunități de extindere. Suntem recunoscători clienților noștri pentru încrederea lor neîntreruptă și ne menținem angajamentul de a oferi, în continuare, servicii remarcabile. De asemenea, aș dori să îmi exprim profunda recunoștință față de colegii noștri, pentru obținerea acestor rezultate remarcabile”.

Digi Communications a avut parte de un progres foarte bun, de 9,5% de la an la an. Progresul se datorează atât serviciilor mobile oferite de companie cât și de cele pe bandă largă, care au contribuit împreună cu 79% la creșterea totală. În România, de la lansarea serviciului de portabilitate, Digi depășește 3,4 milioane de numere portate, conform sursei menționate anterior.

Digi Communications este compania mama a operatorului de telecomunicații RCS & RDS și totodată liderul pieței de televiziune cu plată și servicii convergente de bandă largă din România. Pe plan international, compania este prezentă și în Spania, Italia și Portugalia.

Categorii:

Ultimele articole

Mai multe din aceeași categorie
Related

Acciza la motorină rămâne redusă cu 25% și în perioada 1–15 octombrie 2026, în timp ce prețurile continuă să urce

Ministerul Finanțelor menține acciza la motorină redusă cu 25% și în perioada 1–15 octombrie 2026. Motorina a ajuns la 10,95 lei/litru, pe fondul presiunilor de pe piața internațională a carburanților.

Taxa pe carbon ETS2: UE reia disputa privind amânarea, în timp ce prețurile carburanților ar putea urca cu 1 leu pe litru

Comisia Europeană ar putea propune în această săptămână o nouă amânare a taxei pe carbon ETS2, după ce zece state, printre care și România, cer revizuirea calendarului din cauza scumpirii carburanților și energiei.

Compensare facturi energie: statul alocă 1,058 miliarde de lei după întârzieri la plata furnizorilor

Ministerul Finanțelor a suplimentat cu 1,058 miliarde de lei fondurile pentru compensarea facturilor la energie, după întârzieri la plata furnizorilor. Vezi cum se împarte suma și ce se schimbă.

Deficitul bugetar scade cu 27 de miliarde de lei în opt luni: România ajunge la 2,89% din PIB

Ministerul Finanțelor anunță că deficitul bugetar a scăzut la 2,89% din PIB în primele opt luni din 2026, față de 4,51% în 2025, pe fondul creșterii veniturilor din TVA și al reducerii cheltuielilor de personal.