Beniamin Todosiu: revenirea în format fizic la facultăți este o măsură ,,luată pe genunchi”

Data publicării:

Un deputat USR, Beniamin Todosiu, a solicitat Ministrului Educației, Sorin Câmpeanu, să permită instituțiilor de învățământ crearea propriului program de tranziție pentru revenirea în format fizic, conform unui comunicat Agerpres.

Deputatul susține că decizia Ministerului Educației este ,, iresponsabilă”, având în vedere că studenții au renunțat la locurile din cămin sau chirii, ori s-au angajat pe perioada cursurilor on-line.

Măsura ,, a fost luată pe genunchi, fără consultarea reală a organizațiilor studențești și a universităților” și,, a bulversat întreaga comunitate universitară „, adaugă deputatul.

Unii rectori universitari din România sunt de părere că această decizie ,, poate genera atât probleme logistice, cât și creșterea abandonului în rândul studenților”.

De asemenea, s-a solicitat o analiză a impactului pe care l-a avut pandemia în rândul studenților, capacitățile de cazare, activitatea didactică și stabilirea unei modalități de reluare eficientă a cursurilor.

Beniamin Todosiu susține că este unul dintre tinerii deputați ai Parlamentului, conștient de importanța măsurilor luate în educația românească și de viitorul celor 400.000 de studenți.

Categorii:

Ultimele articole

Mai multe din aceeași categorie
Related

Ora de iarnă 2026 în România: pe 25 octombrie se dau ceasurile înapoi cu o oră

România trece la ora de iarnă în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2026, cu o oră mai devreme decât anul trecut. Iată data exactă, motivul schimbării și cum te poți adapta.

Deficitul bugetar scade cu 27 de miliarde de lei în opt luni: România ajunge la 2,89% din PIB

Ministerul Finanțelor anunță că deficitul bugetar a scăzut la 2,89% din PIB în primele opt luni din 2026, față de 4,51% în 2025, pe fondul creșterii veniturilor din TVA și al reducerii cheltuielilor de personal.

Curs euro-leu record: moneda europeană trece de 5,27 lei, în timp ce România evită la limită retrogradarea ratingului

Euro a atins un nou maxim istoric în raport cu leul, la 5,2788 lei, la doar câteva săptămâni după ce Fitch și Moody's au menținut ratingul de țară al României, dar cu avertismente clare privind riscurile fiscale și politice.

Inflația scade la 6,17% în august 2026, dar România rămâne pe primul loc în UE

Rata anuală a inflației a coborât la 6,17% în august 2026, de la 8,16% în iulie, potrivit INS. România rămâne însă statul cu cea mai mare inflație din UE, iar BNR și-a revizuit în sus prognozele pentru 2026 și 2027.