„Am reușit să-i îndrăgostesc pe oameni de Brăila!”. Mihaela Camelia Roșu, ghid de turism

E prima oară când ajung în Brăila. De acum încolo, cu mâna pe inimă vă declar, acest oraș de la Dunăre este, pentru mine, echivalent cu Mihaela Camelia Roșu.
– Ghid de turism!
Eu o definisem ghid turistic, dar îmi îndreaptă repede greșeala. Doamna profesoară îmi explică diferența. O aprob, are perfectă dreptate. Am în fața mea o femeie precisă ca un ceasornic. Cât am stat în urbea aceasta, trei zile, a stabilit programul, pe ore. La cât ne întâlnim, timpul estimat fiecărui traseu, de-a lungul narațiunilor care circulă pe străzile ba înguste, ba largi.
– Profesoară de Geografie la Liceul Teoretic „Mihail Sebastian”.

Forța uriașă sub o siluetă aparent firavă

Prima impresie, când am întâlnit-o, în fața unei embleme a Cetății, în Piața Traian, în dreptul Ceasului. Am întârziat două minute. Recunosc greșeala. Nu se face să te aștepte o femeie! Dar am văzut-o de departe. Fără să-și arunce privirea în cine știe ce direcție, a supărare.
– Mihaela!
– Dan!
Stabilim din capul locului regula, să ne spunem pe nume. Vreau să remarc un contrast. E mică de statură, subțirică, cu niște ochi de o vioiciune cum nu am mai întâlnit, sincer vă spun. Și totuși, silueta care pare firavă ascunde o uriașă forță.
– De pe șantier…
Dificilă perioadă pentru ea, pe plan personal, pentru că acasă, îmi povestește, e in plină modernizare. Știu cum e, îmi amintesc de propria experiență când am zugrăvit apartamentul, pus și gresie, faianță, schimbat totul din temelii. Cazul ei e mai fericit, pentru că are o echipă de muncitori. Dar asta nu înseamnă că nu e totul dat peste cap.

Nimic la voia întâmplării

– Să facem planul!
Vorbisem la telefon cu zile în urmă, stabilind când voi veni. Nu îmi dă nicio clipă impresia unui sacrificiu pe care îl face, lăsându-și casa în prefacere să aștepte un pic, cât e alături de mine, în calitate de îndrumător. Are totul sub control. Acesta e vulcanul de care vă ziceam.
– Nu sunt grele?!
Mă refer la ceea ce aș putea denumi echipamentul ei. De care nu se desparte ori de câte ori își intră în atribuțiile ghidajului. Un ghiozdan pe care îl ține în spate și o traistă din pânză, pe umăr. La un moment dat, are nevoie de un plic în care sunt niște pliante. Mă roagă să-i deschid ghiozdanul, ca să nu-l mai dea jos, și-mi indică locul unde e acel lucru pe care mă pusese să-l caut. Pe bune, aici se află Mama ordinii. Totul așezat cu precizie matematică. Cred că în cufărul acesta găsești ceva și cu ochii închiși.
– Să vedem…
Traista de pe umăr conține, la rându-i, hărți și pliante mai mari. Concepute și tipărite, cum aflu mai târziu, pe banii ei. Făcându-mi impresia că duce cu ea întreaga istorie a Urbei, gata oricând să-ți indice un anumit colțișor, oricât de neînsemnat ar fi.

Un concept

– E cald!
Exclamația mea din toiul zilei nu își găsește ecou. Doamna profesoară străbate orice fel de probleme, ca și cum ar fi deasupra lor. Traseele pietonale pe care le organizează de mai bine de doi ani încoace înseamnă kilometri străbătuți în umbletul curiozității.
– Walk this way, Brăila!
Este brandul pe care l-a creat prin munca, rigurozitatea și tenacitatea sa. Alături de ea aflându-te, orașul nu mai înseamnă beton, sticlă, pomi, iarbă. Mergem, mai iute sau mai încet, oprindu-ne adesea sub câte o streașină încolăcită în jurul unui suspin din vechime, și are puterea, ca o Zână care își îndreaptă bagheta spre o anume direcție, să îți zugrăvească trecutul acelui loc, ca și cum ai fi deodată contemporan cu…
– A fost odată!
Pavajele pe care ne alunecă pașii au semnificația lor. La fel și intersecțiile. Și ornamentele fațadelor. Nu cred că e acoperiș, dintre cele seculare ori mai tinere, unde Mihaela să nu fi dat binețe personajelor care au marcat industria sau cultura, inovația și patriotismul respirațiilor, gândurilor, năzuințelor din această parte de lume.

Experiența de profesor

– De mare ajutor…
Se referă la experiența celor 20 de ani de când se află la catedră, dar nu numai în sensul capacității de a explica pe înțelesul tuturor, ci și de a ordona foarte clar informațiile pe care le transmite în calitate de ghid.
– E și vocație!
Ca un destin asumat integral, pentru că de când se știe a fost fascinată de Brăila. Vorbește cu atât de multă seninătate în noblețea cuvintelor, încât prin inima acestei femei n-ar circula doar sângele, ci însăși seva orașului. Cu tot cu legendele și învățăturile celor ce au fost.

Splendori…

– Să nu uităm!
Se referă la strictele reguli ale felului în care se construia pe vremuri, cu un veritabil respect față de sobrietate. Și la poveștile de viață, însemnând solidaritate în jurul unor proiecte.
– Clar, să nu uităm…
Pătimașele iubiri și învolburatele lor epiloguri, uneori cu semne de întrebare nedezlegate nici până în ziua de azi. Ca și parfumul vechilor felinare în jurul cărora ancorau ademenitoare fantasme.
– Să luăm aminte în special la constructorii de modele!
Acea epocă în care sutele de corabii curgeau pe Fluviu, oprindu-se în dreptul unui vast areal al grânelor, flancat de Bursa europeană în domeniu. Culminând cu filantropii care au donat sume uriașe pentru ridicarea de adevărate citadele ale culturii, științei și spiritualității.
– Talentul…
Artiști din întreg spațiul românesc exprimându-și ariile în cele mai neconvenționale modalități. Atunci când se spunea că dacă ai cucerit publicul brăilean, extrem de rafinat, de exigent și de educat, înseamnă că succesul garantat în orice altă parte a universului.
– Un model…
De comuniune între etnii, pentru că de peste tot au venit oameni, să-și găsească aici firescul și în religia lor, și în tradiții, si in silueta caselor și bisericilor, aducând astfel Orașului cea mai mare bogăție. Sincer vă spun, la fiecare colț te așteaptă o nou început. Cutia cu amintiri a fiecărui cartier în parte e inepuizabilă.

A învăța mereu

– Am recitit…
Există o anume bucătărie proprie în care Mihaela nu lasă pe nimeni. E lumea ei. Și totuși îmi spune că în zilele în care am cutreierat istoriile în lung și-n lat se trezea înaintea Soarelui, revăzând cifre, anume acei ani pe care nu vrea să-i greșească.
– Rigurozitate, repet acest termen!
Preocuparea ei a însemnat și contopirea cu arhivele unui tărâm care mai are încă multe șoapte îngropate în uitare, asemeni catacombelor pe buza cărora actualitatea a pus un nemeritat capac.
– Asta nu e tot!
Dacă nu există înscrisuri păstrate de instituții, ți se deschid porți nebănuite către descendenții unor familii cu rezonanță în fibra de odinioară.
– Legitimația…
Noua mea prietenă nu își intră în rolul povestitorului fără a-și pune legitimația de Ghid de Turism la piept, atestată ca atare de oficialitățile statului român. Regulă de aur!

Un om al Cetății

– Bună ziua!
Adesea, în peregrinările noastre, e salutată de oameni. Pare că întreaga Brăilă o cunoaște. Adevărul e că mulți localnici, subliniază, au participat la tururile ei pietonale, în final spunându-i că abia acum și-au descoperit cu adevărat rădăcinile. Sau că tocmai datorită ghidului valorizează drept Catedrale ceea ce până mai ieri li se păreau simple umbre.
– Toate vârstele…
Copii, tineri, adulți. Din diverse părți ale țării. Ba și străini. Experiența ghidajului i-a făcut cunoștință cu diferite caractere.
– Evaluez grupul.
Un fel de latură psihologică, încercând să înțeleagă ce așteptări are fiecare de la o astfel de modalitate de călătorie. Altfel spus, fiece om are un bagaj pe care vrea să-l umple cu ceva anume.

Concluzie

– Turism de viitor?
Mă refer la tururile pietonale. E convinsă că da. Pentru că dincolo de orice e comunicarea. Sub două aspecte. Cel care face ghidajul e alături de oaspeții săi, nu de puține ori existând dialog, după ce se nasc felurite curiozități din partea căutătorilor de vechi amprente. Dar nu numai atât. Asculți pulsul unui loc anume și ești acolo, atingându-i nemurirea.
– Am reușit să-i îndrăgostesc pe oameni de Brăila!
E o vorbă pe care am ținut-o minte. Aceasta este Mihaela Camelia Rosu. Profesoară. Ghid de turism, Brăileancă. Prietena mea.