Principalul opozant al lui Vladimir Putin a fost otrăvit

Data publicării:

Aleksei  Navalnîi, unul dintre principalii critici ai președintelui rus Vladimir Putin, este internat in spital, în stare de inconștiență, după ce a băut o ceașcă de ceai negru în care, conform purtătoarei sale de cuvânt Kira Iarmîș, ar fi fost pusă otravă, relatează Reuters. Potrivit acesteia, Navalnîi se află în acest moment la terapie intensivă și este conectat la aparate. „Presupunem că Aleksei (Navalnîi) a fost otrăvit cu ceva ce a fost pus în ceaiul său. Aceasta este singura băutură pe care el a consumat-o în această dimineaţă. Doctorii spun că toxina a fost absorbită mai repede odată cu lichidul fierbinte. Aleksei este acum în stare de inconştienţă”, a  declarat ea.

Categorii:

Ultimele articole

Mai multe din aceeași categorie
Related

Taxa pe carbon ETS2: UE reia disputa privind amânarea, în timp ce prețurile carburanților ar putea urca cu 1 leu pe litru

Comisia Europeană ar putea propune în această săptămână o nouă amânare a taxei pe carbon ETS2, după ce zece state, printre care și România, cer revizuirea calendarului din cauza scumpirii carburanților și energiei.

CCIR a semnat un Memorandum de Cooperare cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Panama

În cadrul misiunii economice din America Centrală, Camera de...

Studiu KPMG: Sustenabilitatea este noua „normalitate”

  95% dintre cele mai mari 250 de companii...