Păstrarea orelor de religie în școli, 200 de motive

Data publicării:

COMUNICAT DE PRESĂ

Psiholog Radu Leca iși declara public, în urmă cu 5 ani, poziția, în ceea ce privește păstrarea orelor de religie în școala românească,  un imperativ rațional, nu un privilegiu confesional. 

București, 25 iulie 2026

În contextul dezbaterilor publice privind statutul disciplinei “Religie” în învățământul preuniversitar, considerăm necesară o reașezare a discuției pe temeiuri raționale, istorice și pedagogice, departe de retorica emoțională sau de instrumentalizarea politică. Propunerea de excludere a orelor de religie din programa școlară reprezintă, din punct de vedere logic, o eroare cu consecințe sistemice greu de reparat. Argumentul central care susține această poziție este unul de coerență instituțională,  orele de religie trebuie păstrate în curricula academică nu ca favoare acordată unei confesiuni, ci ca garanție a unei educații complete. Păstrarea orelor de religie în școli rămâne, din această perspectivă, un imperativ rațional, echilibrate și ancorate în identitatea culturală a națiunii.

Păstrarea orelor de religie în școli: o premisă istorică

Pentru a înțelege de ce excluderea religiei din școală este o ruptură artificială, trebuie să ne întoarcem la origini. Anastasia Popescu, cunoscută în istoria învățământului românesc drept „Mama Sica”, a fost cea care a introdus ora de religie în școlile românești, acționând nu dintr-un impuls sectar, ci din convingerea că educația unui copil nu poate fi fragmentată. Ea a intuit ceea ce pedagogia modernă confirmă astăzi,  separarea dimensiunii spirituale de procesul educațional produce indivizi dezintegrați, capabili de performanță intelectuală, dar vulnerabili în plan axiologic. Mama Sica nu a impus o dogmă; ea a instituit un spațiu al reflecției morale în interiorul școlii, acolo unde copilul petrece cea mai mare parte a timpului său formativ. Nepotul său, Radu Leca, continuă astăzi această tradiție de apărare rațională a educației integrale, demonstrând că această cauză traversează generațiile nu prin inerție, ci prin argument.

Argumentul pedagogic: educația integrală a copilului

Orice sistem educațional performant se definește prin echilibrul celor trei dimensiuni ale formării,  cognitivă, afectivă și spirituală. Excluderea religiei din școală nu echivalează cu neutralitate, ci cu amputarea unei dimensiuni esențiale. Un copil care învață matematică, fizică și literatură, dar nu are acces la un cadru structurat de reflecție morală și spirituală, este un copil educat parțial. Rațional, nu putem pretinde că formăm „oameni întregi” dacă evacuăm din școală discuția despre bine și rău, despre sens și transcendere, despre responsabilitate și comunitate.

Ora de religie, așa cum este predată în școala românească, nu este un seminar teologic. Este o disciplină care abordează valori universale – iubirea aproapelui, respectul față de părinți, demnitatea muncii, curajul de a spune adevărul, milostenia – ancorate într-o tradiție care a modelat civilizația europeană. A exclude această oră înseamnă a lăsa un gol pe care alte instanțe – algoritmi, rețele sociale, influenceri, subculturi – îl vor umple, nu cu neutralitate, ci cu mesaje comerciale, hedoniste sau ideologice. Logica este simplă,  dacă școala renunță să formeze conștiința morală, alte instituții, mult mai puțin responsabile, o vor forma în locul ei.

Argumentul identitar: continuitatea culturală a poporului român

România nu poate fi înțeleasă fără referința la dimensiunea sa spirituală. Două mii de ani de creștinism au configurat limba, arta, etica socială și chiar structura instituțională a acestui popor. Biserica a conservat cultura în vremuri de restriște, a menținut limba română prin slujbe și tipărituri, a susținut școala când statul era absent sau ostil. A exclude religia din programa școlară nu înseamnă modernizare; înseamnă amnezie instituțională. Un copil care nu învață în școală despre tradiția spirituală a neamului său este un copil dezrădăcinat, vulnerabil la orice narativ care îi propune o identitate gata-consumată.

Identitatea națională nu este un moft romantic; este un cadru de securitate psihologică și socială. Studiile în psihologie socială confirmă că indivizii ancorați într-o continuitate istorică și culturală prezintă niveluri mai ridicate de reziliență, empatie și coeziune comunitară. Ora de religie, predată corect, nu îndoctrinează; oferă copilului o hartă a propriei culturi, fără de care riscă să se piardă într-un univers globalizat, homogenizat și alienant.

Păstrarea orelor de religie în școli: argumentul social

Din perspectivă sociologică, societățile funcționează prin intermediul unui set de valori comune, internalizate în procesul de socializare primară și secundară. Școala este principalul agent de socializare secundară. Dacă evacuăm din acest spațiu orice referință la transcendere și morală, rămânem cu un sistem educațional care produce indivizi competenți profesional, dar dezorientați axiologic. Rezultatele se văd deja,  creșterea agresivității juvenile, explozia cazurilor de bullying, consumul de substanțe, depresia și anxietatea în rândul adolescenților, pierderea respectului față de autoritate.

Nu pretindem că ora de religie este un panaceu. Pretindem însă că este un factor de protecție. Psihologia modernă confirmă că adolescenții care dispun de un set de valori transcendente, de un sens al sacrului și de convingerea că acțiunile lor au consecințe morale sunt mai puțin predispuși la comportamente de risc. A păstra religia în școală nu este un act de prozelitism; este un act de prevenție socială rațională.

Răspuns la obiecții,  demontarea unor false dileme. Opozanții orelor de religie invocă frecvent trei argumente,  laicitatea, indoctrinarea și opționalitatea. Le analizăm pe rând, cu instrumente logice.
Laicitatea nu înseamnă ostilitate față de religie. Un stat laic este neutru din punct de vedere confesional, nu ateist. A exclude religia din școală sub pretextul laicității este o confuzie între neutralitate și negare. În România, unde 85% din populație se declară ortodoxă, a elimina disciplina Religie nu echivalează cu respectarea minorităților, ci cu ignorarea majorității, ceea ce, rațional, este o formă de discriminare inversă.

Indoctrinarea este un argument fals. Ora de religie din școala românească nu îl transformă pe copil în teolog; îl inițiază în valorile morale ale propriei culturi. Dacă vorbim despre indoctrinare, ar trebui să ne uităm la cele opt ore zilnice de expunere la conținut comercial, sexualizat și ideologizat din mediul online, nu la o oră pe săptămână de educație morală.

Opționalitatea este o soluție aparent democratică, dar profund inegalitară. Copiii din familii dezorganizate, sărace sau fără sprijin spiritual vor fi cei mai dezavantajați. Școala este singurul loc unde toți copiii, indiferent de mediul familial, primesc aceeași educație de bază. A face religia opțională nu egalizează; fragmentează și adâncește decalajele sociale.

Un apel la rațiune și responsabilitate.

Păstrarea orelor de religie în cuticula academică nu este o concesie făcută Bisericii; este o necesitate impusă de logica educației integrale, de coerența identitară a națiunii și de imperativul social al prevenției. Anastasia Popescu a înțeles acest lucru acum un secol, când a introdus religia în școli nu pentru a servi unui grup, ci pentru a servi copilului. Astăzi, când lumea virtuală invadează universul copiilor cu mesaje toxice, când depresia juvenile atinge cote epidemice și când identitatea națională este erodată de globalizare, renunțarea la ora de religie nu este un act de progres, ci un act de abandon.

Nu cerem impunerea trendurilor. Cerem rațiune. Cerem ca școala să își asume întreaga sa misiune, respectiv formarea nu doar a minții, ci și a caracterelor. Nu doar specialiști, ci și cetățeni. Nu doar indivizi competenți, ci și oameni capabili de iubire, de sacrificiu și de speranță.
Copiii noștri merită o educație completă. Iar o educație completă include, firesc și necesar, dimensiunea spirituală. Așa cum a intuit Mama Sica, așa cum susține astăzi Radu Leca, și așa cum ar trebui să înțeleagă orice decident responsabil,  fără ancoră, copilul plutește. Iar școala trebuie să fie, între altele, acea ancoră.

Contact pentru informații suplimentare, 

Excluderea orelor de religie

Acest comunicat de presă poate fi preluat integral sau parțial, cu menționarea sursei.

Photo: FlyerMaker și AIphoto.

Articolul precedent
Articolul următor

Ultimele articole

Mai multe din aceeași categorie
Related

Interviu Dana Iancu și Radu LECA „Femeia stabilă emoțional”

FEMEIA STABILĂ EMOȚIONAL Interviu realizat de Tele7abc. Invitați: psihologul Radu...

Gelozia patologică Iancu/Leca

Gelozia patologică a partenerului bolnav: o lecție de psihologie...

Oboseala ucide succesul

Dana Iancu și Radu Leca vă dăruiesc în această...

Remisia spontană a cancerului Radu Leca

Remisia spontană a cancerului (și) prin memoria apei. Radu...