FEMEIA STABILĂ EMOȚIONAL
Interviu realizat de Tele7abc. Invitați: psihologul Radu Leca și jurnalista Dana Iancu
1. Ce înseamnă, de fapt, „stabilitate emoțională”?
Radu Leca: Stabilitatea emoțională nu înseamnă lipsa emoțiilor, ci capacitatea de a le primi fără a fi răvășit de ele. O femeie stabilă emoțional simte totul furie, tristețe, bucurie dar nu se lasă purtată de val. Ea stă pe mal și observă valul. E o stare de centru interior, o ancora pe care și-a construit-o prin autocunoaștere și prin experiențele pe care nu le-a evitat.
Dana Iancu: Înseamnă să nu-ți dea lumea peste cap fiecare mesaj necitit. E vorba de o femeie care știe cine este și nu-și lasă starea de spirit la cheremul întâmplărilor zilei. Echilibrul ei nu e fragil nu se sparge pentru o observație, o critică sau o zi proastă.
2. E stabilitatea emoțională o trăsătură cu care te naști sau se învață?
Radu Leca: Aparține amândurora. Avem o predispoziție genetică unii copii sunt mai temperamentali, alții mai calmi dar ceea ce face diferența reală este mediat de experiență. Stabilitatea se construiește: prin atașament sigur, prin limite sănătoase, prin relații în care emoțiile au fost validate, nu pedepsite. Nimeni nu se naște stabil; devenim stabili.
Dana Iancu: Clar se învață. N-am văzut niciodată pe cineva care să iasă din copilărie echilibrat de la sine. E munca unui om cu el însuși, ani de zile. Cine îți spune „așa m-a făcut natura” de obicei nu și-a făcut tema.
3. De ce e femeia stabilă emoțional uneori percepută ca „rece”?
Radu Leca: Pentru că lumea confundă reactivitatea cu autenticitatea. Ne-am obișnuit ca emoțiile să explodeze, să se verse, să fie spectacol. Când o femeie rămâne calmă, nu atacă, nu șantajează emoțional, unii o interpretează ca indiferență. De fapt, e maturitate emoțională. Ea nu e rece e temperată.
Dana Iancu: Pentru că oamenii sunt obișnuiți cu dramatismul. Dacă nu plângi la fiecare ceartă, dacă nu faci scenă, pari de gheață. E o confuzie simplă: nu ești rece, ești doar stăpână pe tine, iar asta îi deranjează pe cei care nu sunt.
4. Care e diferența dintre stabilitate emoțională și suprimarea emoțiilor?
Radu Leca: E diferența dintre a integra și a amâna. Suprimarea înseamnă „nu simt nimic” e un mecanism de apărare care, pe termen lung, produce anxietate, depresie, chiar simptome psihosomatice. Stabilitatea înseamnă „simt, dar nu mă las copleșit”. Emoția e trăită, numită, înțeleasă. Una e sănătate, cealaltă e negare.
Dana Iancu: Foarte simplu: femeia stabilă simte totul, dar nu se îneacă în ce simte. Cealaltă se preface că nu simte nimic până explodează într-o seară, dintr-un motiv minor. Una e adultă, cealaltă doar se ascunde.
5. De ce cedează unele femei atât de ușor emoțional în relații?
Radu Leca: Adesea pentru că își legau valoarea de validarea celuilalt. Când identitatea ta e construită în jurul reacției partenerului, orice semn de distanță e perceput ca o amenințare la adresa sinelui. Nu e slăbiciune e un tipar de atașament anxios, de obicei învățat devreme, în copilărie. Vestea bună e că tiparele de atașament se pot rescrie.
Dana Iancu: Pentru că și-au pus centrul de greutate în altă parte. Dacă toată fericirea ta depinde de un singur om, orice furtună mică te scoate din echilibru. Soluția nu e să iubești mai puțin, ci să ai și altceva: prieteni, muncă, pasiuni, viața ta.
6. Poți fi emoțional stabilă și totuși pasională?
Radu Leca: Absolut, și aici e una dintre marile confuzii ale culturii noastre. Stabilitatea nu uniformizează ea dă profunzime. O femeie stabilă trăiește pasiunea cu toată ființa, dar nu se autodistruge cu ea. Ea iubește intens fără a se pierde pe sine. Pasiunea controlată de stabilitate e cea mai frumoasă formă de pasiune.
Dana Iancu: Normal că da. Din contră stabilitatea nu stinge focul, îl menține. Femeia echilibrată nu iubește pe jumătate, nu urăște pe jumătate. Simte totul la intensitate maximă, doar că nu-și dă foc la propria casă pentru asta.
7. Rolul copilăriei în stabilitatea emoțională cât de mare e?
Radu Leca: E fundamentală, dar nu e destin. Copilul care a avut un părinte sigur, prezent, predictibil, învață că lumea e un loc în care poate avea încredere și că emoțiile lui contează. Copilul neglijat sau respins învață că iubirea e condiționată și că e singur. Prima lecție rămâne înscrisă, dar psihoterapia, relațiile sănătoase de adult și autoobservarea o pot rescrie. Copilăria explică; nu justifică și nu condamnă.
Dana Iancu: Copilăria te construiește în proporție de optzeci la sută. Dar restul de douăzeci alea le faci singură, ca adult, și alea sunt cele mai valoroase. Efortul de a te repara e mai impresionant decât faptul că n-ai avut ce repara.
8. Cum îți dai seama că o femeie e stabilă emoțional în primele luni de relație?
Radu Leca: Uitați-vă la cum reacționează când lucrurile nu merg cum vrea ea. Femeia stabilă nu manipulează, nu folosește tăcerea ca armă, nu amenință cu plecarea la fiecare conflict. Ea poate spune „sunt supărată” fără să te pedepsească. Are un ritm al ei nu se contopește cu tine în primele două săptămâni și nu se dezintegrează la prima ceartă.
Dana Iancu: Trei semne clare: nu face drame din nimic, nu te bombardează cu mesaje dacă nu răspunzi o oră, și când aveți un conflict, vorbește despre problemă, nu despre persoana ta. La asta mă uit. Dacă are maturitatea să spună „m-a deranjat asta, hai să vorbim”, e câștig.
9. Stabilitatea emoțională are legătură cu inteligența?
Radu Leca: Cu inteligența emoțională, direct. Un IQ ridicat nu te protejează de prăbușiri emoționale cunoaștem genii suicidare și oameni simpli, profund echilibrați. Ce contează e capacitatea de a-ți recunoaște stările, de a le numi, de a înțelege de unde vin și de a le regla. Asta e o abilitate separată, și ea se antrenează.
Dana Iancu: Nu neapărat. Am cunoscut femei extrem de inteligente care nu-și pot ține în frâu un impuls, și femei cu educație modestă care au o înțelepciune emoțională uimitoare. Echilibrul nu vine din carte, vine din viață trăită conștient.
10. Ce greșeli fac femeile care vor să devină stabile, dar nu reușesc?
Radu Leca: Prima greșeală: imită stabilitatea, în loc să o construiască. Apar calme, dar înăuntru fierbe totul e doar o mască. A doua: se grăbesc. Cei care vor echilibr peste noapte ajung de obicei la tehnici de suprimare. A treia: nu cer ajutor. Stabilitatea nu se construiește în izolare se construiește în relație, inclusiv în relația cu un terapeut.
Dana Iancu: Că vor să pară stabile, nu să fie. E diferența între o fatadă și o fundație. Și apoi mai e așteptarea: vor ca un podcast, o carte sau o aplicație să le schimbe viața în weekend. Nu funcționează așa. E muncă de zi cu zi, plictisitoare uneori, exact ca sală sau ca dieta.
11. Care e rolul plânsului pentru o femeie stabilă emoțional?
Radu Leca: Plânsul este un mecanism de reglare, nu o slăbiciune. Femeia stabilă plânge când are nevoie și apoi se șterge și merge mai departe. Diferența față de instabilitate nu e cantitatea de lacrimi, ci ce se întâmplă după. Dacă plânsul te curăță, e sănătos. Dacă te afunzi în el ore, zile, e un semnal că ceva mai profund cere atenție.
Dana Iancu: Plânge, desigur. Doar că nu face din lacrimi o armă și nu se consideră victimă pentru că a plâns. A plânge e omenește; a te folosi de plâns pentru a manipula e altceva. Femeia echilibrată știe diferența.
12. Femeia stabilă emoțional se îndrăgostește mai greu?
Radu Leca: Nu neapărat mai greu mai conștient. Ea nu se îndrăgostește de potențialul cuiva, de imaginea ei despre el, ci de omul real. Nu idealizează în prima lună și nu se dezidealizează brutal în a doua. Dragostea ei are un ritm firesc: se deschide treptat, dar complet. Și da, asta poate părea încet în lumea întâlnirilor rapide de azi.
Dana Iancu: Nu mai greu, mai ales că își ia timp să vadă cine e omul din fața ei. Nu cade pentru o frază frumoasă și nu confundă atenția cu iubirea. Se îndrăgostește de realitate, nu de proiecții și asta o salvează de multe deziluzii.
13. Cum gestionează ea criticile?
Radu Leca: În primul rând, le ascultă. Reacția tipică la critică e defensiva sărim să ne explicăm, să contraatacăm. Femeia stabilă face o pauză și se întreabă: „e adevărat? e util? cine vorbește și de ce?” Dacă e o critică constructivă, o ia ca informație. Dacă e un atac, o lasă să treacă pe lângă ea. Ea își știe valoarea și nu o mai negociază la fiecare observație.
Dana Iancu: Întâi verifică sursa. Critică de la cineva care mă cunoaște și-mi vrea binele o iau în seamă. Critică de la cineva care vrea doar să mă rănească o ignor complet. Am învățat că nu toată lumea merită acces la reacțiile mele.
14. Care e cea mai mare frică a femeii stabile emoțional?
Radu Leca: Nu e lipsită de frici e mai prietenă cu ele. Dar dacă ar fi să numesc ceva, ar fi frica de a trăi o viață neconștientă, pe pilot automat, departe de propria voce. Instabilitatea emoțională e adesea o îndepărtare de sine; stabilitatea e o întoarcere acasă. Și odată ce ai gustat de la tine, teama de a te pierde din nou e cea mai puternică.
Dana Iancu: Aceeași ca la toată lumea boală, pierdere, singurătate. Diferența e că nu-i permite fricii să-i conducă viața. Trăiește cu ele ca un musafir: le recunoaște, le pune la masă, dar nu le dă cheile casei.
15. Stabilitatea emoțională poate deveni rigiditate?
Radu Leca: Da, dacă e falsă. Când cineva și-a construit „stabilitatea” pe suprimare și control excesiv, rigiditatea e consecința directă nu mai poate improvisa, nu mai poate risca, nu mai poate fi spontan. Adevărata stabilitate e fluidă: flexibilă ca bambusul, nu dură ca betonul. Ea se adaptează furtunii fără să se rupă.
Dana Iancu: Poate, dacă e ținută cu dinții. Dacă „stabil” înseamnă pentru tine „niciodată supărată, niciodată surprinsă, totul sub control”, nu e echilibru, e corset. Echilibrul adevărat include și haosul mic, și spontaneitatea, și ziua proastă.
16. Ce legătură e între stabilitatea emoțională și autonomie financiară?
Radu Leca: E o legătură reală, chiar dacă nedefinită direct. Dependența financiară completează adesea dependența emoțională: femeia care nu are resursele ei e mai tentată să tolereze relații toxice, să-și cenzureze vocea, să rămână acolo unde nu e bine. Autonomia financiară nu garantează stabilitatea emoțională, dar îi dă spațiu să crească. Libertatea interioară iubește libertatea exterioară.
Dana Iancu: Directă și clară: banii tăi proprii sunt libertate. Nu e vorba de bogăție, ci de faptul că poți pleca, poți alege, poți spune nu. Femeia care depinde financiar de cineva depinde emoțional de acel cineva e matematic, nu e filosofie.
17. Cum rămâne calmă într-o lume care o bombardează cu vești proaste?
Radu Leca: Prin filtre. Nu poți absorbi tot fluxul de informații și tragedii ale lumii fără să-ți afectezi sistemul nervos e o limitare biologică, nu o slăbiciune. Femeia stabilă își alege sursele, își limitează expunerea, și înțelege diferența dintre informare și indignare perpetuă. Ea își păstrează resursele pentru ceea ce poate schimba: viața ei, comunitatea ei, oamenii ei.
Dana Iancu: Nu e calmă tot timpul nimeni nu e. Dar își alege bătăliile. Nu-și începe dimineața cu știrile, nu-și hrănește anxietatea cu scroll infinit. Și mai ales: face ceva concret pentru ce o doare. Actiunea mică alungă panica mare.
18. Ce spune reacția ei la o trădare?
Radu Leca: Trădarea doare oricum stabilitatea emoțională nu e anestezie. Diferența e traseul de după. Femeia stabilă trece prin durere, o recunoaște, o trăiește, dar nu-și construiește identitatea în jurul ei. Nu devine „cea trădată”. Ea evaluează situația cu luciditate: ce s-a întâmplat, de ce, ce vreau acum? Și decide dintr-un centru, nu dintr-o rană.
Dana Iancu: Plânge, suferă, se întreabă ce a greșit ea ca oricine. Dar nu rămâne acolo. După o perioadă decentă de doliu, se ridică și își pune întrebarea corectă: nu „de ce mi s-a făcut asta?”, ci „ce fac eu de acum încolo?”. A doua întrebare îți dă viața înapoi.
19. Există o legătură între stabilitate emoțională și relația cu propriul corp?
Radu Leca: Una profundă. Corpul e primul care înregistrează dezechilibrul emoțional tensiuni, insomnii, dureri, oboseală cronică. Femeia care și-a dezvoltat stabilitatea a învățat să-și asculte corpul: să doarmă, să se miște, să se alimenteze cu respect. Ea nu-și mai trăiește corpul ca pe un dușman de controlat, ci ca pe un aliat care o informează. Mindfulness, mișcare, respirație toate sunt poduri între minte și trup.
Dana Iancu: Clar. Când mănânci prost, dormi prost și nu te miști, ești irascibilă, punct. Nu poți avea minte calmă într-un corp neglijat. Pentru mine sportul nu e vanitate e igienă emoțională. O oră de mișcare echilibrează mai mult decât o oră de rumegare.
20. Cum îi ajută stabilitatea pe cei din jurul ei?
Radu Leca: Enorm. Oamenii reglează constant stările emoționale unii la alții e contagion emoțional, un fenomen documentat. O femeie stabilă devine un punct de reglare pentru familie, prieteni, colegi: prezența ei calmează, vocea ei normalizează, reacțiile ei oferă siguranță. Ea nu împrumută haosul altora și nu-și dă haosul împrumut. Intră într-o cameră agitată și, fără să spună nimic, temperatura scade.
Dana Iancu: E ca un far. Când eu sunt bine, familia mea e bine. Copiii mei se liniștesc când mă văd calmă, prietenii mei vin la mine când au nevoie de judecată limpede. Nu cersești stabilitatea de la alții o oferi. Și se întoarce la tine, multiplicată.
21. Ce o face pe o femeie să-și piardă echilibrul în mod repetat?
Radu Leca: De obicei, un tipar nerezolvat. Pierderea echilibrului nu e întâmplătoare se repetă pe aceleași teme: același tip de partener, aceeași situație de la serviciu, aceeași rană din copilărie atinsă. Când reacțiile tale par disproporționate față de situație, situația nu e problema e declanșatorul. Acolo e de lucru. Cu luciditate și, adesea, cu un specialist alături.
Dana Iancu: Că nu-și vede tiparele. Explodează mereu din același motiv, cu aceeași oameni, și spun că „așa sunt eu”. Nu e așa. Când îți permiți să te întrebi „de ce mereu aici?”, începe schimbarea. Până atunci, ești în buclă.
22. E importantă pentru stabilitate feminitatea adică acceptarea rolurilor tradiționale?
Link către articolul sursă: Interviu Dana Iancu și Radu LECA „Femeia stabilă emoțional”
Radu Leca: Stabilitatea emoțională nu are gen și nici manual. Femeia stabilă e autentică: dacă pentru ea feminitatea înseamnă cămin, asta își asumă cu demnitate; dacă înseamnă carieră și independență, la fel. Problema nu e rolul, ci constrângerea. Orice identitate purtată din obligație, nu din alegere, erodează echilibrul interior.
Dana Iancu: Nu contează ce rol alegi, contează să-l alegi tu. Femeia care rămâne acasă pentru că așa a vrut e mai liberă decât cea care are carieră pentru că așa i s-a spus că trebuie. Stabilitatea vine din coerența dintre cine ești și cum trăiești.
23. Cum arată o ceartă sănătoasă, din perspectiva unei femei stabile?
Radu Leca: Are reguli. Se ceartă despre fapt, nu despre persoană: „gestul ăsta m-a rănit”, nu „tu ești o catastrofă”. Nu aduce în discuție tot trecutul, nu folosește informațiile intime ca muniție, nu amenință cu despărțirea. Poate face pauză: „sunt prea supărată acum, vorbim peste o oră” și chiar revine. Și la final, se repară: o îmbrățișare, o glumă, o reconfirmare a legăturii.
Dana Iancu: Două reguli de aur: nu înjosi și nu evada. Nu jigni, nu ridica vocea la maxim, nu spune ce nu poți lua înapoi și nu ieși pe ușă trântind, nu da block, nu dispărea două zile. Cei doi rămân în cameră până rezolvă. Dacă partenerul tău știe că orice s-ar întâmpla rămâneți la masă, aveți deja 80% din reușită.
24. Ce rol are iertarea în stabilitatea ei?
Radu Leca: Un rol central, dar de obicei înțeleasă greșit. Iertarea nu înseamnă că totul e uitat sau că relatia continuă neapărat. Înseamnă că tu refuzi să mai porți în tine veninul acelui act. Iertarea e mai mult pentru tine decât pentru celălalt. Femeia stabilă iartă cu discernământ: iartă pentru liniștea ei, dar nu-și încalcă limitele. Poți ierta și totuși să pleci.
Dana Iancu: Iertarea e igienă. Nu iert pentru el, iert pentru mine ca să nu mă mai gândesc, ca să nu mai am pe cine urî. Dar să fim clari: iertarea nu e permisiunea de a mă mai răni o dată. Am iertat și am plecat de multe ori. Ambele lucruri se pot face în același timp.
25. Cum își alege prietenele o femeie stabilă emoțional?
Radu Leca: Cu aceeași grijă cu care își alege orice influență din viața ei. Se uită la ce simte după ce petrece timp cu cineva: încărcată sau ușurată? Prietenia sănătoasă aduce energie, nu competiție mascată, nu bârfe, nu competiție suferinței. Și are curajul să depărteze relațiile care o consumă nu dramatic, nu cu proces verbal, doar cu distanță blândă și constantă.
Dana Iancu: Uite criteriul meu: după o după-amiază cu o prietenă, plec mai ușoară sau mai îngreunată? Dacă plec mai îngreunată mereu, indiferent cât de mult istoric avem, relația aia a murit. Îmi țin aproape oameni care mă fac să râd, mă corectează cu drag și nu se bucură la necazul meu.
26. Ce face ea cu singurătatea?
Radu Leca: O transformă în solitudine și e o diferență uriașă între ele. Singurătatea e resimțită ca lipsă, ca durere; solitudinea e alegere, e spațiul în care te reîntâlnești cu tine. Femeia stabilă nu-și fuge de propria companie: are practici, pasiuni, gânduri pe care abia le așteaptă. Ea știe că cine nu suportă să stea singură cu ea, va alege orice companie inclusiv una toxică.
Dana Iancu: O savurează. Serile mele singură sunt sacre: carte, muzică, liniște. Dacă nu mă pot suporta pe mine, cum să mă suporte altcineva? Și mai e un lucru: singurătatea îți arată cine ești cu adevărat. E cel mai cinstit test pe care poți să ți-l faci.
27. Stabilitatea emoțională poate masca depresia?
Radu Leca: Din păcate, da e fenomenul pe care clinicianii îl numesc „smiling depression”. O femeie poate fi extrem de funcțională, calmă, aparent echilibrată, și în interior să se stingă incet. De aceea nu judecăm stabilitatea după aparențe, ci după conexiune: mai simte bucurie? Mai are acces la emoții? Mai speră? Dacă răspunsul e nu de mult timp, calmul poate fi un simptom, nu o virtute.
Dana Iancu: Aici sunt foarte directă: dacă „stabila” e cea care nu mai simte nimic, nu mai vrea nimic, nu mai râde cu adevărat nu e stabilitate, e amortire. Și amortirea e un semnal de alarmă. Cunosc femei perfect „echilibrate” care erau de fapt depresive. Verificați dacă mai simțiți bucurie. Aia e întrebarea.
28. Cum îi răspunde femeia stabilă unui bărbat care o testează?
Radu Leca: Cu detașare blândă. Testele disparițiile, provocările geloziei, cuvintele tăioase spuse pentru a vedea reacția sunt mesaje despre nesiguranța celuilalt, nu despre ea. Femeia stabilă nu intră în joc: nu demonstrează, nu se justifică excesiv, nu se apără din disperare. Ea observă, numește ce se întâmplă și își pune întrebarea esențială: vreau eu să investesc în cineva care testează în loc să întrebe direct?
Dana Iancu: Nu răspunde. Un om matur îți pune o întrebare; un om nesigur îți dă un test. Eu nu stau la teste am trecut examenele mele. Dacă vrei să știi ceva, întreabă-mă. Dacă faci jocuri, joacă-le singur.
29. Ce înseamnă „a avea limite” pentru femeia stabilă emoțional?
Radu Leca: Limitele nu sunt ziduri de ură sunt garduri de demnitate. Ele spun: până aici pot merge cu drag, dincolo de aici mă costă pe mine prea mult. Femeia stabilă își cunoaște limitele înainte să fie împinsă peste ele, le comunică clar, calm, fără justificări interminabile și, cel mai important, le apără consecvent. O limită spusă și neapărată e doar o sugestie.
Dana Iancu: Limitele sunt cuvântul „nu” spus fără eseu de douăzeci de pagini. Nu-mi cer scuze că am o limită, nu o negociez, nu o retrag dacă cineva se supără. „Nu” e o propoziție completă. Asta am învățat târziu, dar am învățat definitiv.
30. Poate stabilitatea ei să-l ajute pe partenerul instabil?
Radu Leca: Poate oferi siguranță și un model dar nu poate vindeca în locul lui. Aici e o capcană clasică: femeia stabilă devine „terapeutul” partenerului, îi gestionează stările, îi amortizează crizele, și după ani de zile e epuizată, iar el neschimbat. Echilibrul ei poate fi o ancoră, dar fiecare adult își construiește propria stabilitate. Nu poți înota în locul altuia.
Dana Iancu: Te poate ține de mână, dar nu poate urca în locul lui pe munte. Am văzut femei bune, calme, care și-au irosit zece ani încercând să-l echilibreze pe el. Nu merge. Omul care vrea să se schimbe o face cu ajutor de specialitate, nu la sânul soției.
31. Ce spune reacția ei când e lăsată?
Radu Leca: Durerea e reală și e legitimă stabilitatea nu înseamnă că nu doare. Dar femeia stabilă nu se transformă în anchetă: nu hărțuiește, nu imploră, nu se umilește, nu-și construiește viața în jurul întrebării „de ce?”. Ea plânge, se resetaază, își regândește identitatea și iese din relație întreagă. Știe că o despărțire e un capitol, nu un verdict despre valoarea ei.
Dana Iancu: Nu alerg după trenul care pleacă. Dacă ai decis să pleci, am o singură întrebare: „e definitiv?” Dacă da, îți doresc bine și îmi văd de drum. Nu cerșesc iubire nici nu funcționează, nici nu merită. A pleca e dreptul oricui; a rămâne demnă e datoria mea față de mine.
32. Care e relația ei cu trecutul?
Radu Leca: E de tip „memorie, nu locuință”. Femeia stabilă nu trăiește în trecut, dar nici nu-l neagă. Îl integrează: și-a făcut pace cu greșelile, a extras lecțiile, a iertat unde a fost nevoie și a lăsat în urmă ce nu mai poate fi schimbat. Trecutul ei e o bibliotecă din care citește uneori, nu o celulă în care stă. Iar prezentul e totdeauna mai important decât orice fost capitol.
Dana Iancu: Mă uit la trecut ca la niște absolvenți: m-au format, le port respect, dar n-o mai țin ședințe cu ei. Ce a fost, a fost. Dacă e să trăiesc în trecut, măcar să fie într-unul în care am fost fericită și ăla nu-l pot schimba oricum. Așa că: înainte.
33. Cum arată rutina zilnică a unei femei stabile emoțional?
Radu Leca: Are câțiva piloni non-negociabili: somn suficient, mișcare, momente de tăcere sau meditație, conectare cu oameni dragi și o activitate care îi dă sens. Nu e o rutină perfectă zilele se rup, apar crize dar structura e acolo ca un schelet. Ea știe că echilibrul nu se menține prin inspirație, ci prin obiceiuri plictisitoare, repetate zi după zi.
Dana Iancu: Pentru mine: mă trezesc devreme, nu mă uit la telefon prima oră, fac sport sau mă plimb, muncesc cu pasiune, iar seara las timp pentru carte sau oameni dragi. Simplu, repetitiv, genial de plictisitor și tocmai asta îl face să funcționeze. Echilibrul nu e spectaculos.
34. Cum se raportează ea la succesul altor femei?
Radu Leca: Cu bucurie curată. Invidia e o emoție umană normală femeia stabilă o simte uneori, o recunoaște, dar nu o hrănește. Ea a înțeles că succesul alteia nu i se scade din al ei, că lumea nu e o singură poziție pe un podium. Din contră: fiecare femeie care reușește deschide o ușă pentru toate celelalte. Competiția reală e cu versiunea ei de ieri.
Dana Iancu: Mă bucur. Simplu. Când o văd pe o colegă că reușește, mă duc și o felicit, pentru că știu ce muncă e în spate. Iar dacă simt un junghi de invidie că mai simt, sunt om mă întreb: ce-mi spune asta despre ce vreau eu? Și mă apuc de treabă, nu de bârfit.
35. E femeia stabilă emoțional mai puțin vulnerabilă?
Radu Leca: Nu e mai curajoasă cu vulnerabilitatea ei. Iată paradoxul: femeia stabilă se poate deschide exact pentru că știe că, dacă va fi rănită, se va reface. Vulnerabilitatea ei e o alegere, nu o vânzare la bucată. Cea instabilă se ascunde din frică; cea stabilă se arată din încredere. Vulnerabilitatea dintr-un centru sigur e cea mai frumoasă formă de curaj.
Dana Iancu: Din contră, e vulnerabilă la comandă. Spune „mi-e frică”, „m-am simțit prost”, „am nevoie de tine” pentru că știe că o să fie bine indiferent de răspuns. Falsa tărie e a celor care nu pot spune nimic. Adevărata putere e să spui totul și să rămâi în picioare.
36. Ce nu îi place să audă despre stabilitatea ei?
Radu Leca: „Ce norocoasă ești că ești așa calmă.” Calmul ei nu e noroc e muncă, procesare, nopți în care și-a pus întrebări grele, decizii dureroase de auto-responsabilizare. Când i se spune „norocoasă”, i se invalidă întregul drum. Ea nu s-a născut liniștită; a construit liniștea, cărămidă cu cărămidă.
Dana Iancu: „Sigur n-ai probleme.” Am, ca toată lumea. Doar că nu mi le expun ca pe un reality show. Stabilitatea nu înseamnă absența problemelor, ci modul în care le duci. Cred că oamenii confundă aici foarte des.
37. Cum influențează creșterea copiilor stabilitatea ei?
Radu Leca: Copiii o absorb direct. Copilul se reglează emoțional după părinte așa funcționează sistemul nostru nervos. O mamă stabilă oferă copilului ceea ce teoria atașamentului numește „bază sigură”: copilul știe că, indiferent ce simte, mama rămâne ancorată. Nu e vorba de perfecțiune greșește și ea, dar repară. Și repararea, paradoxal, învață copilul mai mult decât perfecțiunea.
Dana Iancu: Copiii nu fac ce spui, fac ce faci. Dacă vreau copii echilibrați, eu trebuie să fiu echilibrată. Când explodez, mă duc și îmi cer iertare și asta le arată că greșeala se repară, că demnitatea nu se pierde prin scuze. Le dau ce am eu mai bun: un exemplu viu, nu o predică.
38. Care e cea mai mare capcană în calea stabilității emoționale?
Radu Leca: Victimizarea cronică naratiunea „mi se întâmplă mie”. Cât timp povestea ta e despre cât de mult ai fost rănită și cât de puțin depinde de tine, echilibrul e imposibil, pentru că îți dai toată puterea în afară. Prima mișcare spre stabilitate e schimbarea unui singur cuvânt: din „mi se întâmplă” în „fac eu”. Acolo începe libertatea.
Dana Iancu: Așteptarea ca cineva să vină să te salveze. Nu vine nimeni. Nici prințul, nici norocul, nici anul viitor. Ești singura ta salvare, și asta e o veste minunată, pentru că înseamnă că poți începe azi, fără permisiunea nimănui.
39. Ce o diferențiază de femeia „puternică” stereotipică?
Radu Leca: Stereotipul forței spune: nu simți nimic, nu ceri nimic, nu ai nevoie de nimeni. E o armură și armura e grea și singuratică. Femeia stabilă e puternică altfel: simte totul, dar nu e stăpânită; cere ajutor și rămâne demnă; iubește profund și rămâne întreagă. Ea nu demonstrează nimănui nimic forța ei e interioară, nu de paradă.
Dana Iancu: Stereotipul spune „nu plânge, ești femeie puternică”. E cea mai proastă lecție posibilă. Eu plâng și sunt puternică. Căut ajutor și sunt puternică. Nu știu nimic și întreb și tot sunt puternică. Puterea adevărată nu are nevoie de costume.
40. Cum își gestionează ea așteptările?
Radu Leca: Cu realism și flexibilitate. Așteptările clare, comunicate, sunt sănătoase ele dau direcție relațiilor. Problema e așteptarea mută: aștepți ca celălalt să ghicească, apoi suferi că n-a ghicit. Femeia stabilă își spune așteptările pe față, apoi acceptă că realitatea poate fi diferită și ajustează fără să se prăbușească. Echilibrul e așteptare reglată, nu așteptare eliminată.
Dana Iancu: Două reguli: spun clar ce aștept, apoi nu mă atasez de rezultat. Comunic așteptarea: „mi-aș dori să…” apoi las loc surprizei. Și când nu iese, nu fac din asta un dezastru național. Echilibrul e diferența dintre „aș vrea” și „trebuie neapărat altfel mor”.
41. Ce lecturi sau practici o ajută cel mai mult?
Radu Leca: Mai puțin despre „ce” citește, mai mult despre cum trăiește ce citește. Dar dacă ar fi să numesc direcții: psihologia atașamentului, meditația conștientă, terapia prin jurnal scrisul emoțiilor are efecte dovedite asupra reglării. Și, poate cel mai subestimat: terapia propriu-zisă. Femeia stabilă nu e cea care nu are nevoie de ajutor, ci cea care îl cere fără rușine.
Dana Iancu: Jurnalul scriu de ani de zile, și e terapie curată. Sportul, pentru că mintea leneșă nu poate fi calmă. Și conversațiile sincere cu prietene mature, care îmi spun adevărul, nu ce vreau să aud. De restul cărți, cursuri depinde de om. Important e să faci ceva, nu să cumperi totul și să lași pe raft.
42. Cum îi răspunde bărbaților intimidați de stabilitatea ei?
Radu Leca: Cu claritate blândă, dar fără a se micșora. Dacă un bărbat e intimidat de calmul ei, problema e la el nesiguranța lui, nu „prea multul” ei. Ea nu-și va diminua lumina ca altul să se simtă mai confortabil. Dar nici nu îl va umili. Pur și simplu își va urma drumul, și cel potrivit nu se va simți intimidat se va simți inspirat.
Dana Iancu: Nu-mi cer scuze că sunt întreagă. Dacă te simți mic lângă mine, poate trebuia să stai mai drept, nu să mă aplec eu. Am învățat să nu mai mă micsorez ca să încap în spațiul emoțional al altcuiva. Bărbatul potrivit nu se teme de o femeie echilibrată o caută.
43. Poate o femeie să-și piardă stabilitatea după ani de echilibru?
Radu Leca: Absolut și e important să nu fie dramatizat asta. Viața lovește: pierderi, boli, epuizare. Stabilitatea nu e un trofeu câștigat definitiv, e o practică. Perioadele de dezechilibru nu anulează anii de muncă sunt valuri. Femeia matură nu se judecă pentru val, ci se întreabă: de ce a venit, ce îmi spune, ce am nevoie acum? Și revine, de fiecare dată mai înțeleaptă.
Dana Iancu: Normal că poate. Moare cineva drag, rămâi fără serviciu, ai un an negru și echilibrul se clatină. Asta nu înseamnă că tot ce ai construit a fost fals. Înseamnă că ești vie. Măsura nu e că nu cazi niciodată, ci cât de repede și cât de demn te ridici.
44. Ce mesaj are pentru femeile care se simt departe de acest echilibru?
Radu Leca: Că drumul e mai scurt decât pare, pentru că nu trebuie să ajungi undeva trebuie doar să începi. Nu aștepta să fii „gata” ca să te prețuiești. Stabilitatea se construiește din mici gesturi: o limită pusă azi, o emoție numită mâine, o conversație sinceră săptămâna viitoare. Fiecare femeie are în ea această capacitate. Nu e un privilegiu al celor alese e un drept al tuturor, exercitat cu răbdare.
Dana Iancu: Să nu aștepte să le vină ele primele. Eu am început dezastruos de departe și dacă am reușit eu, reușește oricine. Începe cu un singur lucru azi: spune nu când vrei să spui nu. Restul vin după el, ca un rând de cărți. Și încă ceva: nu e egoist să ai grijă de tine. E primul act de generozitate față de toți cei pe care îi iubești.
45. Ce învață din eșecuri femeia stabilă?
Radu Leca: Să le transforme în informație. Eșecul, procesat sănătos, e cel mai onest profesor pe care îl ai: îți arată exact unde te-ai abătut de la tine, ce tipar ai repetat, ce limită nu ai pus. Femeia stabilă nu se definește prin eșec, dar nici nu-l aruncă. Îl disecă, ia ce are de luat, și merge mai departe cu un bagaj mai ușor și o hartă mai bună.
Dana Iancu: Că nu mori din ele. Am picat, m-am ridicat, am râs la câteva dintre ele după un an și asta e tot. Eșecul e un eveniment, nu o identitate. Femeia care înțelege asta nu se mai teme să încerce, iar viața fără încercări nu e viață.
46. Cum arată respectul de sine la ea, concret?
Radu Leca: În micro-deciziile zilnice. Ea își ține promisiunile față de sine dacă și-a spus că se odihnește, se odihnește; dacă și-a spus că nu mai răspunde la mesaje târziu, nu răspunde. Nu se abandonează pe sine pentru a plăcea altora. Nu își mai permite monologul interior abuziv gândurile ei despre ea sunt prietenoase, ca ale unui bun prieten. Respectul de sine nu e un discurs, e o practică zilnică.
Dana Iancu: În oglindă și în calendar. În oglindă: vorbesc cu mine ca cu o prietenă dragă, nu ca cu o proastă. În calendar: îmi pun și pe mine în program nu ce mai rămâne după toți. Cine nu se tratează ca o prioritate, nu va fi tratată ca una de alții. E simplu.
47. E nevoie ca femeia stabilă să fie înțeleasă de cei din jur?
Radu Leca: Nu și asta e una dintre cele mai eliberări ale maturității. Căutarea validării exterioare e un motor al instabilității: îți lași centrul în mâinile celorlalți. Femeia stabilă apreciază înțelegerea, dar nu o mai cerește. Ea își înțelege pe sine și pentru ea, acesta e standardul. Cine o înțelege, binevenit; cine nu, nu îi poate lua echilibrul.
Dana Iancu: Nu. Am pierdut prea mult timp explicându-mă oamenilor care oricum aveau deja concluziile făcute. Acum nu mai explic decât celor care merită efortul. Restul pot crede ce vor pacea mea nu stă în capul altuia. Asta e libertatea adevărată.
48. Care e diferența dintre stabilitate și confort?
Radu Leca: Conflicte esențială. Confortul e zona cunoscută, previzibilă, adesea o stagnantă plăcută. Stabilitatea e forța de a rămâne centrată și în deconfort în schimbare, în incertitudine, în necunoscut. Femeia stabilă nu caută confortul; caută adevărul și creșterea. De aceea poate pleca din relații „confortabile” dar moarte, poate schimba orașe, cariere, destine. Ea e ancorată în sine, nu în obișnuință.
Dana Iancu: Confortul e canapeaua moale în care te afunzi; stabilitatea e coloana vertebrală care te ține dreaptă și pe canapea, și pe munte. Am fost „confortabil” nefericită ani de zile confortul ăla era o închisoare cu perne. Stabilitatea mi-a dat curajul să ies. De aceea zic: nu confundați liniștea cu amorteala.
49. Ce i-a fost cel mai greu pe drumul spre stabilitate?
Radu Leca: Deși vorbim aici despre femei, valabil pentru oricine drumul spre echilibru trece printr-o vale: întâlnirea cu propriile tipare. A vedea clar cum ți-ai sabota singură relațiile, cum ți-ai repetat rana copilăriei, cum ai confundat anxietatea cu iubirea asta doare. E mult mai ușor să dai vina pe circumstanțe. Responsabilizarea de sine e poarta. Nimeni nu trece prin ea fără să plătească prețul de a-și vedea adevărul.
Dana Iancu: Să mă despart de oamenii care mă țineau locul. Prieteni, cunoștințe, chiar și părți din familie oameni cărora le era confortabilă varianta mea mică, speriată, neîndrăzneață. Când am început să cresc, au început să se schimbe și ei față de mine. A fost greu. Dar nimic valoros nu se construiește fără o despărțire sau două.
50. Ultimul cuvânt pentru femeile care ne urmăresc?
Radu Leca: Ați fost învățate să fiți cuminte, plăcute, utile, să nu deranjați. Dar nu ați fost învățate să fiți voi însele, ancorate, întregi. Stabilitatea emoțională nu e o rețetă de perfecțiune e o întoarcere acasă, la femeia care ați fost înainte să vă spuneți lumea cine să fiți. Drumul nu e scurt, dar fiecare pas e al vostru. Și merită, mai mult decât orice: merități.
Dana Iancu: Nu mai așteptați semne, ocazii sau oameni potriviți. Sunteți semnul, ocazia și persoana potrivită. Începeți azi cu un gest mic pentru voi un „nu”, un „da”, o plimbare, o carte, o terapie. Și țineți minte: femeia stabilă emoțional nu e o altă specie. E orice femeie care a decis, într-o zi, că îi pasă de propria viață. A fost ziua mea. Poate fi și a voastră.
Tele7abc: Vă mulțumim! Un dialog între știință și viața trăită exact despre ce arată echilibrul când iese din cărți și intră în fiecare zi.
Interviu Dana Iancu și Radu LECA „Femeia stabilă emoțional”
Photo: AI
