fbpx

Moțiune simplă împotriva ministrului agriculturii

Data publicării:

Camera Deputaților dezbate moțiunea simplă împotriva ministrului agriculturii, după ce PSD a depus miercuri la Camera Deputaţilor moţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, Adrian Oros, intitulată „Agricultura României este atacată de cel mai periculos dăunător – ministrul Adrian Nechita Oros”.

Dezbaterile vor începe la ora 16:00. Iar in moțiune, liderii PSD susțin că este obligatoriu ca ministrul Oros să plece urgent din funcţie, pe motiv că nu a învăţat nimic şi agricultura traversează cea mai neagră perioadă din cauza „incompetenţei şi amatorismului” de care acesta a dat dovadă.

„Referitor la agricultură, se poate lesne observa că suntem într-o linie de criză accentuată, cauzată pe de o parte de seceta severă, care ne-a lovit în anul agricol 2019/2020, iar de cealaltă parte de incapacitatea actualului ministru de a elabora politici publice protective şi stimulative pentru sectorul agricol şi al industriei alimentare”, a transmis PSD în moţiune.

Din calculele PSD, reiese că agricultura a avut în 2020 două recorduri negative: cea mai pronunţată reducere de producţie dintre activităţile economice – minus 16,2% la valoarea adăugată creată şi cea mai mare creştere de preţuri – plus 10,5% la preţuri.

„Iată că după 17 luni de guvernare, nu aţi învăţat nimic, domnule Oros! Agricultura românească condusă de dumneavoastră traversează cea mai neagră perioadă, iar acest lucru nu a fost cauzat numai de pandemie sau secetă, ci mai ales de incompetenţa, amatorismul şi mitomania de care daţi dovadă. Cu alte cuvinte, este prea mare pălăria Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru capul dumneavoastră, domnule Adrian Oros! Şi nu o spunem noi, ci o spun în cor fermierii români.

În 2018, domnilor liberali, aţi depus moţiune simplă împotriva ministrului Petre Daea legată de gestionarea răspândirii pestei porcine africane, în România. I-aţi reproşat atunci vrute şi nevrute, că nu e medic veterinar şi nu ştie ce măsuri să ia, că nu a făcut ce trebuie, că nu e specialist, că sacrifică porcii preventiv, că pune în pericol creşterea porcului în România. Una mai falsă decât alta! De ce spunem asta? Pentru că în noiembrie 2019 l-aţi uns ministru pe marele ‘specialist’ Adrian-Nechita Oros, medic veterinar, prorector la USAMV Cluj-Napoca, (…) salvatorul porcului din România. Ce a făcut domnul doctor Oros din funcţia de ministru pentru combaterea pestei porcine africane? Nimic. Zero măsuri.

Dumneavoastră, oare, aveţi sufletul legat de glia acestei naţii? Sau l-aţi vândut pe doi arginţi intereselor celor care-şi doresc distrugerea agriculturii României? Răspunsul îl ştiu toţi fermierii, producătorii şi agricultorii români: prin tot ceea ce aţi făcut demonstraţi că sunteţi cel mai mare dăunător al agriculturii româneşti! Şi pentru asta este obligatoriu să plecaţi urgent din funcţia de ministru”, afirmă parlamentarii PSD în textul moţiunii.

Categorii:

Ultimele articole

Mai multe din aceeași categorie
Related

Gala Națională a Antreprenoriatului Feminin OFA UGIR a premiat excelența pe 1 martie

Cu ocazia intrării în cel de-al V-lea an de...

Dezbateri privind demersurile României și ale Bulgariei de aderare la spațiul Schengen, la Ruse

Ministrul Economiei, Anteprenoriatului și Turismului, Ștefan Oprea și ministrul...

Discuţii consultative, la Palatul Victoria, în contextul noilor măsuri fiscal-bugetare

La Palatul Victoria, au avut loc astăzi consultări între...

Guvernul României aşteaptă din partea Ucrainei prezentarea Planului de Acţiune cu privire la măsurile eficiente de control al exportului

Guvernul României aşteaptă din partea Ucrainei prezentarea Planului de...