Marisa Peer, întâlnire cu cititorii români la Muzeul Național al Literaturii Române

Data publicării:

Marisa Peer, renumita scriitoare și psihoterapeută britanică, se întâlnește în premieră cu cititorii români, la București, cu prilejul lansării cărții sale “Sunt de-ajuns așa cum sunt”,  apărută la Curtea Veche Publishing, în traducerea lui Bogdan Ghiurco.

Evenimentul are loc miercuri, 25 septembrie, de la ora 18.00, în grădina Muzeului Național al Literaturii Române, sediul din strada Nicole Crețulescu, nr. 8. Cu această ocazie, autoarea va intra în dialog cu cititorii săi și va acorda autografe pe ediția în limba română a cărții.

„Care este ideea în care am investit 30 de ani de muncă și sute de ore de predare? Este vorba despre concepția potrivit căreia ne naștem pe această planetă cu două nevoi emoționale puternice: nevoia de conexiune și evitarea respingerii”, spune Marisa Peer în cartea sa.

Marisa Peer

Marisa Peer este scriitoare, psihoterapeută și hipnoterapeută britanică, apreciată la nivel mondial. A fost desemnată „Cel mai bun terapeut britanic“ de către revista Men’s Health. Are 30 de ani de experiență, perioadă în care a dezvoltat mai multe programe de autohipnoză și a format peste zece mii de terapeuți.

Preocupările sale se intersectează cu psihologia, istoria, literatura sau muzica. În calitate de terapeut, propune modalități practice și benefice pentru sănătate de echilibrare emoțională, încredere în sine și diminuarea anxietății, oferind o cale prin care oamenii se pot bucura de o carieră împlinită, de relații închegate și plăcute și de energii care să îi susțină în toate activitățile.

“Simțindu-te mai bine în pielea ta, vei căpăta aerul unui om de succes – și, la rândul său, acest lucru te va face să reușești. Nu contează cât de mare sau cât de mică este acțiunea ta zilnică, contează doar să începi să te comporți ca un învingător.” – Marisa Peer, Sunt de-ajuns așa cum sunt.

 

Ultimele articole

Mai multe din aceeași categorie
Related

Ora de iarnă 2026 în România: pe 25 octombrie se dau ceasurile înapoi cu o oră

România trece la ora de iarnă în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2026, cu o oră mai devreme decât anul trecut. Iată data exactă, motivul schimbării și cum te poți adapta.

Deficitul bugetar scade cu 27 de miliarde de lei în opt luni: România ajunge la 2,89% din PIB

Ministerul Finanțelor anunță că deficitul bugetar a scăzut la 2,89% din PIB în primele opt luni din 2026, față de 4,51% în 2025, pe fondul creșterii veniturilor din TVA și al reducerii cheltuielilor de personal.

Curs euro-leu record: moneda europeană trece de 5,27 lei, în timp ce România evită la limită retrogradarea ratingului

Euro a atins un nou maxim istoric în raport cu leul, la 5,2788 lei, la doar câteva săptămâni după ce Fitch și Moody's au menținut ratingul de țară al României, dar cu avertismente clare privind riscurile fiscale și politice.

Inflația scade la 6,17% în august 2026, dar România rămâne pe primul loc în UE

Rata anuală a inflației a coborât la 6,17% în august 2026, de la 8,16% în iulie, potrivit INS. România rămâne însă statul cu cea mai mare inflație din UE, iar BNR și-a revizuit în sus prognozele pentru 2026 și 2027.