Confindustria și Cartel ALFA, protocol de colaborare

Data publicării:

Confederaţia Naţională Sindicală Cartel ALFA şi Patronatul Confindustria România, organizaţie ce reuneşte principalii investitori italieni din România, au încheiat un Protocol de colaborare pentru îmbunătățirea siguranței la locul de muncă, pentru a face faţă în mod adecvat fazei 3 a acestei crize sanitare generate de pandemie, ceea ce presupune producţie şi distribuţie convieţuind cu coronavirusul, cel puţin până când va exista o soluţie definitivă sau un tratament sigur.
Cartel ALFA şi Confindustria România, deşi îşi desfăşoară misiunea din două poziţii diferite, şi cu toate că îşi menţin neschimbate propriile identităţi şi sunt în deplină autonomie operațională, au dorit astăzi să găsească un punct convergent prin acest protocol ce abordează o temă simplă şi firească, aceea de a valoriza şi mai mult individul şi familia sa, ca principal element ce trebuie protejat într-o situaţie de gravă criză sanitară şi economică, indiferent de funcţia sau rolul pe care îl ocupă în cadrul unei companii.
Antreprenori, manageri şi angajați, se află cu toţii “în prima linie”. Chiar dacă sunt figuri profesionale cu atribuţii şi competenţe diferite, au un numitor comun, sunt persoane ce produc valoare pentru companie, pentru societate şi pentru propriile familii. Acest protocol de colaborare istoric devine în mod indirect şi un mesaj pentru celelalte “puteri” ale ţării, pentru că în faţa unei astfel de crize sanitare devine vital să putem converge, prin competenţe şi muncă, către un unic proiect, găsind rapid o abordare operativă comună, indispensabilă în faza efectivă de repornire.

Categorii:

Ultimele articole

Mai multe din aceeași categorie
Related

Acciza la motorină rămâne redusă cu 25% și în perioada 1–15 octombrie 2026, în timp ce prețurile continuă să urce

Ministerul Finanțelor menține acciza la motorină redusă cu 25% și în perioada 1–15 octombrie 2026. Motorina a ajuns la 10,95 lei/litru, pe fondul presiunilor de pe piața internațională a carburanților.

Taxa pe carbon ETS2: UE reia disputa privind amânarea, în timp ce prețurile carburanților ar putea urca cu 1 leu pe litru

Comisia Europeană ar putea propune în această săptămână o nouă amânare a taxei pe carbon ETS2, după ce zece state, printre care și România, cer revizuirea calendarului din cauza scumpirii carburanților și energiei.

Compensare facturi energie: statul alocă 1,058 miliarde de lei după întârzieri la plata furnizorilor

Ministerul Finanțelor a suplimentat cu 1,058 miliarde de lei fondurile pentru compensarea facturilor la energie, după întârzieri la plata furnizorilor. Vezi cum se împarte suma și ce se schimbă.

Deficitul bugetar scade cu 27 de miliarde de lei în opt luni: România ajunge la 2,89% din PIB

Ministerul Finanțelor anunță că deficitul bugetar a scăzut la 2,89% din PIB în primele opt luni din 2026, față de 4,51% în 2025, pe fondul creșterii veniturilor din TVA și al reducerii cheltuielilor de personal.