,, Cișmigiu sub lupă”, eveniment dedicat cunoașterii naturii

Data publicării:

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” organizează miercuri, 9 august, evenimentul ,, Cişmigiu sub lupă”, în cadrul proiectului „Splendor Hortus” al Direcţiei de Mediu din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti.

Evenimentul va avea loc între orele 10:00-14:00, lângă Foişorul din Parcul Cişmigiu.

În tot acest interval orar, cercetătorii muzeului vor dezvălui secrete ale vietăţilor din Parcul Cişmigiu şi detalii ale biodiversităţii urbane.

Pentru început, participanții vor merge împreună cu  dr. Andrei Ştefan, în căutarea păsărilor care zboară prin Parcul Cişmigiu. Ele vor putea fi observate cu ajutorul unui binoclu personal sau cu obiectivele aparatelor foto personale. Păsările vor fi identificate după siluetă, culoare şi cântec. De asemenea, vor fi observate mai multe specii de păsări, ajutând la conștientizarea că parcurile nu găzduiesc doar ,,vrăbii și ciori”.

Dr. Oana Paula Popa şi dr. Ana Maria Krapal vor povesti despre melci şi scoici care pot fi întâlniţi în apropierea aşezărilor omeneşti, prin parcuri şi grădini, râuri şi lacuri mai mari şi mai mici.

Cu dr. Elena Iulia Iorgu, drd. Alexandra Florina Popa şi drd. Andreea Maria Brezeanu, oamenii vor descoperi  fluturi, albinuţe, libelule, lăcuste, gândaci şi alte gâze.

Activitatea are că scop cunoaşterea biodiversităţii solului din parcul Cişmigiu. Vor fi evidenţiate principalele grupe de animale, lanţurile trofice existente în sol şi importanţa faunei în circuitul materiei.

Există pregătită o activitate și pentru copii, anume atelierele „Descoperă lumea fluturilor”, de la 10:00, 12:00 şi 14:00. Aici cei mici vor afla aspecte legate de fluturii exotici care pot fi admiraţi în această vară în sera din curtea Muzeului Antipa, dar şi despre speciile autohtone care ne bucură privirea în parcurile şi zonele verzi din Bucureşti.

Participarea la eveniment este gratuită, în limita locurilor disponibile.

Categorii:

Ultimele articole

Mai multe din aceeași categorie
Related

Ora de iarnă 2026 în România: pe 25 octombrie se dau ceasurile înapoi cu o oră

România trece la ora de iarnă în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2026, cu o oră mai devreme decât anul trecut. Iată data exactă, motivul schimbării și cum te poți adapta.

Deficitul bugetar scade cu 27 de miliarde de lei în opt luni: România ajunge la 2,89% din PIB

Ministerul Finanțelor anunță că deficitul bugetar a scăzut la 2,89% din PIB în primele opt luni din 2026, față de 4,51% în 2025, pe fondul creșterii veniturilor din TVA și al reducerii cheltuielilor de personal.

Curs euro-leu record: moneda europeană trece de 5,27 lei, în timp ce România evită la limită retrogradarea ratingului

Euro a atins un nou maxim istoric în raport cu leul, la 5,2788 lei, la doar câteva săptămâni după ce Fitch și Moody's au menținut ratingul de țară al României, dar cu avertismente clare privind riscurile fiscale și politice.

Inflația scade la 6,17% în august 2026, dar România rămâne pe primul loc în UE

Rata anuală a inflației a coborât la 6,17% în august 2026, de la 8,16% în iulie, potrivit INS. România rămâne însă statul cu cea mai mare inflație din UE, iar BNR și-a revizuit în sus prognozele pentru 2026 și 2027.