fbpx

Care sunt consecințele reacției violente de la Gala Oscar?

Data publicării:

În urma actului violent al lui Will Smith față de Chris Rock de la Gala Oscar, pentru actor există consecințe precum demisia din calitatea de membru al Academiei de Arte și Științe Cinematografice, dar și sistarea producției Bad Boys 4.

Reputația actorului a avut de suferit încă din seara cu pricina. Spre exemplu, Academia Oscarurilor i-a sugerat lui Smith să părăsească ceremonia, însă acesta a refuzat categoric. Deși acesta și-a cerut scuze public pentru momentul controversat, Academia a stabilit o întâlnire în data de 18 aprilie 2022, în cadrul căreia vor stabili cu exactitate sancțiunile pe care actorul le va primi.

Ulterior, fapta lui Will Smith a dus la oprirea producției filmului Bad Boys 4, regizat de Michael Bay. Seria acestor filme a avut un mare succes pe parcursul timpului, bugetul pentru primul fiind de 19 milioane de dolari, iar încasările de aproximativ 141 milioane de dolari. Cel de al doilea a avut un buget de 130 milioane de dolari și încasări de 273 milioane de dolari, iar ultimul a avut un buget de 90 de dolari, urmat de câștiguri de peste 420 milioane de dolari, fiind filmul cu cele mai multe încasări din această serie.

Alte studiouri au luat în calcul aceeași soluție, așteptând să vadă în ced măsură va fi afectată reputația lui Will Smith, înainte de a lua o decizie categorică.

Momentul de la Gală a circulat pe tot internetul însoțit de păreri și comentarii la adresa actorului. Nimeni nu se aștepta la această reacție din partea lui, dar el s-a scuzat, exprimându-și iubirea față de soția sa pe care a încercat să o apere prin acest gest – “Iubirea te împinge să faci lucruri nebunești.”.

În cadrul Galei cu numărul 94, Smith a câștigat premiul Oscar pentru rolul principal din filmul King Richard. Mulțumirile sale au fost însoțite și de scuze față de Chris, de Academie și față de toate persoanele afectate de reacția sa – “„Lista celor pe care i-am rănit este lungă și îi include pe Chris, familia lui, mulți dintre prietenii mei dragi și cei apropiați, toți cei care au fost în public sau acasă. Demisionez din calitatea de membru al Academiei de Arte și Științe Cinematografice și voi accepta orice consecințe pe care Consiliul de Administrație le consideră potrivite”, conform revistei Variety.

Cuvintele spuse de cunoscutul actor au demonstrat că este o persoană asumată care își înțelege greșeala și va accepta repercusiunile stabilite de conducerea Academiei.

Categorii:

Ultimele articole

Mai multe din aceeași categorie
Related

„CORNEL PATRICHI – Regele dansului”

Pe 26 septembrie, de la ora 14:00, în Pasajul...

Eveniment de excepție pentru iubitorii muzicii blues

În calitate de partener media vă invităm la cea...

„Generozitatea prin muzică”, o ediţie cu un program ce include peste 3500 dintre cei mai renumiţi artişti ai lumii

În această toamnă, Festivalul Internaţional "George Enescu" - ediţia...

Expoziția de artă Obsessive Memories va avea loc în perioada 2-28 august

Elite Art Gallery invită publicul la expoziţia intitulată Obsessive...