fbpx

Uite secția, nu-i secția!

Data publicării:

Parchetul General a făcut public vineri punctul de vedere cu propunerile şi observaţiile la proiectul de lege pentru desfiinţarea SIIJ pus în dezbatere de Ministerul Justiției în 4 februarie, publicând și opinia SIIJ asupra proiectului.
Parchetul General arată că proiectul este identic cu propunerea legislativă pentru desfiinţarea SIIJ respinsă de Senat, în calitate de cameră decizională, în şedinţa din 11 decembrie 2019.
Parchetul susține că proiectul „nu întruneşte normele de tehnică legislativă cerute de lege, fiind deficitar atât sub aspectul conţinutului, cât şi al fundamentării soluţiei legislative propuse” și „se desprinde necesitatea modificării şi completării unor prevederi ale proiectului, întrucât există arii nereglementate, cum ar fi resursele umane şi cele materiale, sau care lasă loc de ambiguităţi interpretative”.
Parchetul General afirmă, deasemenea, că proiectul este deficitar şi sub aspectul dispoziţiilor tranzitorii, impunându-se, în special, reglementarea unor ipoteze menite, pe de o parte, să asigure trecerea în mod procedural a dosarelor la unităţile de parchet care îşi vor redobândi competenţa, iar, pe de altă parte, să evite apariţia unor probleme similare celor întâmpinate cu ocazia înfiinţării secţiei.
Și SIIJ a transmis punctul de vedere asupra proiectului, susținând că „înfiinţarea Secţiei nu afectează lupta împotriva corupției şi nu este un motiv de îngrijorare, cum, în mod neîntemeiat, susţin iniţiatorii proiectului”
Reamintim că În 27 decembrie 2019, Guvernul a adoptat un Memorandum prin care se propunea desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.
Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a fost înființată în cadrul Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție și a devenit operațională în 23 octombrie 2017. Are competența exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracțiunile săvârșite de judecători și procurori, inclusiv judecătorii și procurorii militari și cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.

Categorii:

Ultimele articole

Mai multe din aceeași categorie
Related

Gala Națională a Antreprenoriatului Feminin OFA UGIR a premiat excelența pe 1 martie

Cu ocazia intrării în cel de-al V-lea an de...

DUMITRU BUZATU, preşedinte al Consiliului judeţean Vaslui, în arest pentru 30 de zile

BUZATU DUMITRU, preşedinte al Consiliului judeţean Vaslui, arestat pentru...

Decizie luată de Curtea de Apel București în cazul rețetelor false

După 10 ani, Curtea de Apel București a decis...

Medicul care a spus că pentru 200 de lei mită nici nu intră în sala de operații a fost condamnat

Curtea Militară de Apel București l-a condamnat la 2...