Tot mai multe vieți pierdute la scăldat

Data publicării:

Patru oameni și-au pierdut viața în timpul scăldatului, iar alte cinci persoane au fost date dispărute în județele Bacău, Botoşani, Galaţi şi Olt, conform unui comunicat de presă Agerpres.

Tot mai multe accidente se produc în timpul scăldatului, iar tragedia din județul Iași, localitatea Stejarii, comuna Țigănași, este doar un exemplu unde au intervenit echipajele de căutare-salvare, însă a fost prea târziu.

Un alt caz a fost ieri, 17 iulie, în municipiul Oradea, judeţul Bihor. Un apelant a alertat autorităţile sunând la 112, și a declarat o persoană dispărută în apele Crişului Repede, în zona Barajului Ioşia. La fel ca în cazul precedent, persoana a fost scoasă din apă, însă decedată.

Alte astfel de incidente s-au întâmplat și în județele Timiș, Vrancea, Bacău.

Scăldatul este o activitate iubită vara, însă poate avea consecințe negative dacă nu se desfășoară în siguranță.

De aceea, este important să avem în vedere o serie de măsuri atunci când vrem să desfășurăm această activitate.

În primul rând, scăldatul ar trebui să se desfășoare doar în locuri special amenajate pentru înot, iar avertizările privind interzicerea scăldatului trebuie respectate.

Scăldatul în lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde există maluri abrupte, curenți puternici, albii acoperite cu plante, pietre, crengi etc. trebuie evitat.

De asemenea, scăldatul de unul singur trebuie și el evitat, mai ales dacă nu știi să înoți.

Alt lucru de evitat este intratul în apă după consumul de alcool sau pe timp de noapte.

Copiii trebuie întotdeauna supravegheați atunci când sunt în apă sau în apropierea apei, chiar și în piscinele achiziționate.

Totodată, copiii trebuie să folosească echipamentele speciale pentru înot, cum ar fi: colac de salvare, tuburi gonflabile, totul sub supravegherea părinților.

Categorii:

Ultimele articole

Mai multe din aceeași categorie
Related

Ora de iarnă 2026 în România: pe 25 octombrie se dau ceasurile înapoi cu o oră

România trece la ora de iarnă în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2026, cu o oră mai devreme decât anul trecut. Iată data exactă, motivul schimbării și cum te poți adapta.

Deficitul bugetar scade cu 27 de miliarde de lei în opt luni: România ajunge la 2,89% din PIB

Ministerul Finanțelor anunță că deficitul bugetar a scăzut la 2,89% din PIB în primele opt luni din 2026, față de 4,51% în 2025, pe fondul creșterii veniturilor din TVA și al reducerii cheltuielilor de personal.

Curs euro-leu record: moneda europeană trece de 5,27 lei, în timp ce România evită la limită retrogradarea ratingului

Euro a atins un nou maxim istoric în raport cu leul, la 5,2788 lei, la doar câteva săptămâni după ce Fitch și Moody's au menținut ratingul de țară al României, dar cu avertismente clare privind riscurile fiscale și politice.

Inflația scade la 6,17% în august 2026, dar România rămâne pe primul loc în UE

Rata anuală a inflației a coborât la 6,17% în august 2026, de la 8,16% în iulie, potrivit INS. România rămâne însă statul cu cea mai mare inflație din UE, iar BNR și-a revizuit în sus prognozele pentru 2026 și 2027.