PNL închide companii municipale

Data publicării:

Preşedintele organizaţiei liberale din Bucureşti, Violeta Alexandru, declarat că Fondul de salarii la Compania Managementul Transportului a fost de opt ori mai mare decât cifra de afaceri, ceea ce a dus la hotărârea privind desfiinţarea Companiei Managementul transportului. Aceasta a precizat că acest proiect este iniţiat în coordonare cu USR PLUS.

„PNL închide a doua companie municipală prin iniţierea unui proiect de hotărâre de Consiliu General, rămânând fidel angajamentului pe care l-a luat faţă de bucureşteni. Vom opri risipa banilor publici. Aceste companii deja constatăm din primele informaţii, pe care le putem accesa prin consilierii generali prezenţi în AGA ale acestor companii, că acolo s-a făcut cu adevărat un jaf al banilor bucureştenilor şi trebuie să oprim acest jaf. Suntem determinaţi, în pofida tuturor presiunilor şi încercărilor actualilor directori şi şefi din aceste companii de a-i menţine în funcţie de a le menţine activitatea, deşi ştiu foarte bine că nu au muncit sau că au cheltuit banii bucureştenilor pentru orice altceva mai puţin pentru creşterea calităţii serviciilor, să închidem aceste companii şi să dăm posibilitatea oricărui antreprenor din Bucureşti sau din ţară să depună oferte, în mod transparent, la Primărie pentru desfăşurarea de activităţi care au fost până acum prestate de aceste companii. Companiile municipale trebuie închise una câte una prin hotărâri de Consiliu General. Fiecare dintre ele are anumite particularităţi, situaţia lor economică şi juridică este diferită şi, ca atare, în deplină coordonare cu partenerii de la USR PLUS, PNL trece astăzi la iniţierea unui al doilea proiect după cel care a vizat închiderea Companiei Turistica, unul care să ducă în foarte scurtă vreme, în baza procedurilor de lichidare care sunt prevăzute de lege, la închiderea Companiei Managementul transportului” a declarat Violeta Alexandru

Andrei Badiu, consilierul municipal PNL, a spus că companie a achiziţionat 13 vehicule electrice pe care le-a pus la dispoziţie printr-un parteneriat cu o entitate privată şi nu se ştie ce venituri au generat și că proiectul privind dizolvarea şi lichidarea Companiei Managementul transportului va fi depus în cursul acestei săptămâni.

”15 milioane de lei au fost aruncaţi pe fereastră în această companie, în condiţiile în care noi acum când avem discuţii preliminare despre întocmirea bugetului, nu ştim de unde să mai găsim 15 milioane de lei să-i băgăm în proiecte de infrastructură care aduc o îmbunătăţire a vieţii cetăţenilor. Situaţia găsită la această companie este similară cu cea de la compania precedentă în sensul în care veniturile nete ale societăţii au ajuns la un nivel de 12% din valoarea capitalului social. (…) În anul 2019, Compania Managementul transportului a avut o cifră de afaceri de 730.000 de lei. Cu titlu de comparaţie – doar cheltuielile cu indemnizaţiile organelor de conducere au fost dublu faţă de atât, fondul de salarii al acestei companii era de opt ori mai mare decât cifra de afaceri şi de nouă ori mai mic decât orele suplimentare pontate la această companie. Este incredibil cum la această companie, deşi nu se lucra, pentru că dacă se lucra acest lucru era evidenţiat în situaţii financiare, se pontau ore suplimentare. Trebuie de urgenţă să facem un control mult mai amănunţit la ce s-a întâmplat acolo pentru că lucrurile nu arată deloc bine şi trebuie făcută o investigaţie foarte atentă. Tot această companie a plătit chirii de o valoare dublă faţă de cifra de afaceri. Vezi Doamne, ridicau maşini, pe care le depozitau, dar, de fapt, nu ridicau, nu erau depozitate, oamenii erau plătiţi. Foarte suspecte toate înregistrările financiare la această companie”, a susținut Andrei Badiu.

Totodata, acesta spune că PNL continuă demersurile de închidere a companiilor municipale.

„Preconizăm că vom intra în ritm accelerat cu încă cinci. Avem nevoie şi de suportul colegilor de la USR PLUS. Se verifică documentaţia la încă vreo patru companii. Considerăm că anul acesta vom demara procedurile undeva la opt-nouă companii”, a mai adugat consilierul municipal liberal.

Categorii:

Ultimele articole

Mai multe din aceeași categorie
Related

Bucureștenii sunt îngrijorați de cutremure: 8 din 10 consideră că orașul nu este pregătit

Cutremurele sunt unul dintre principalele motive de temere pentru...

Noutăți fiscale 2025 pentru firme în România

Cum vor afecta noile modificări fiscale firmele din România în...

Situația IMM-urilor, în contextul stagnării PIB în trimestrul III 2024

În urma datelor publicate de INS*, IMM ROMÂNIA subliniază...

Colliers: România este printre cele mai accesibile piețe imobiliare din ECE. Prețurile locuințelor au crescut mai lent decât salariile

Creșterea salariilor medii într-un ritm mai rapid decât majorarea...