Expoziție de artă plastică semnată de Horațiu Mălăele, la MAMCO “Pavel Șușară”

Data publicării:

Până pe 7 septembrie, la Muzeul de Artă Modernă și Contemporană “Pavel Șușară”, poate fi vizitată expoziția de artă plastică a lui Horațiu Mălăele, organizată în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române.

Curatoriată de renumitul istoric și critic de artă, Pavel Șușară, expoziția propune o colecție de artă grafică și pictură, semnate de actorul Horațiu Mălăele, aflat acum în ipostaza artistului plastic. Lucrările reflectă natura de constructor a autorului, de manipulator de oglinzi deformante, în care umanul apare simultan în ipostaza lui grotescă și tandră, în registrul ridicol și sublim și în ipostaza sa comică și tragică.

Parafrazându-l pe poetul Nichita Stănescu, Horațiu Mălăele a declarat la vernisaj, în stilul său umoristic: „În momentul în care te apuci să faci un lucru, trebuie să fii sigur că îl faci pe cel mai frumos, altfel încurci lumea. Așadar, cred că filmele mele, cărțile mele și lucrările mele sunt cele mai frumoase lucruri din lume pe care am putut eu să le fac.”

Mioara Iofciulescu și Horațiu Mălăele

Dacă teatrul este scena lui primară, desenul, pictura și literatura i-au devenit camere de refugiu, de reflecție și de expunere complementară . Fie că desenează, pictează sau scrie, Horațiu Mălăele nu încetează să joace același rol: acela al bufonului metafizic, care râde de lume și plânge de unul singur, tocmai pentru că o înțelege prea bine și îi știe deopotrivă slăbiciunile, cinismul și inepuizabila vocație a travestiului. În toate formele sale de expresie, artistul se poziționează între spectacol și confesiune, între improvizație și rigoare, între zâmbetul complice și lacrimile pe care abia reușește să și le înghită în plin exercițiu al relativizării, menționează Pavel Șușară în textul curatorial.

Esențializare, ironie, ritm, rafinament, forță, culoare explozivă, o călătorie surprinzătoare într-un univers creativ complex. Cine are curiozitatea să cunoască o altă parte a sufletului de artist  a lui Horațiu Mălăele, poate face această călătorie vizitând expoziția, cu programare prealabilă. Detalii pe pagina muzeului:  https://www.facebook.com/mamcopavelsusara

Categorii:

Ultimele articole

Mai multe din aceeași categorie
Related

Viorica Cortez 90: expoziție aniversară la Muzeul Național de Istorie a României

Muzeul Național de Istorie a României a deschis expoziția „Viorica Cortez 90”, dedicată mezzosopranei românești sărbătorite pe marile scene lirice ale lumii.

Zilele Bucureștiului 2026: program complet pentru 19-20 septembrie, cu iMapp Bucharest, tur gratuit la Primărie și Triunghiul Muzeelor

Zilele Bucureștiului 2026 au loc pe 19-20 septembrie: video mapping iMapp pe Palatul Parlamentului, tur gratuit la Primărie, plimbări cu barca și activități pentru familii, acces liber la majoritatea evenimentelor.

Concursul Internațional George Enescu 2026: peste 150 de tineri muzicieni concurează la București

Concursul Internațional George Enescu 2026 reunește la București 150 de muzicieni selectați din 645 de candidați din 55 de țări. Secțiunea de pian are preselecțiile chiar în acest weekend, iar finala de vioară are loc duminică la Ateneul Român.

Fjord, filmul lui Cristian Mungiu, este propunerea oficială a României la Oscar 2027

România a desemnat oficial "Fjord", filmul lui Cristian Mungiu câștigător al Palme d'Or la Cannes 2026, drept propunerea sa pentru Oscarul de cel mai bun film internațional din 2027.