Competiția Techallenge pentru elevii din învățământul liceal tehnologic

Data publicării:

Universitatea Națională de Știință şi Tehnologie POLITEHNICA Bucureşti, în parteneriat cu firma Honeywell România, au organizat Competiția Națională de proiecte inovatoare Techallenge destinată  elevilor de liceu din țară, care s-a desfășurat în data de 10 noiembrie a.c.

Competiţia a vizat domeniile eficienţă energetică, surse regenerabile de energie, energia inteligentă şi clădiri inteligente. Concursul a constat în realizarea de către elevii de la învățământul liceal tehnologic de proiecte practice utile pentru societate și cu aplicabilitate practică în viața cotidiană.

La această competiție națională au participat echipe de elevi îndrumați de cadre didactice, din următoarele orașe: București, Constanța, Galați, Bacău, Ploiești, Baia Mare, Brașov, Suceava, Sighetul Marmației, Medgidia, Pitești și Câmpina.

Elevii din municipiul București, profil tehnic, au obținut următoarele distincții:

Premiul II – Tiron Mihai-Teodor, clasa a XII-a E, de la Colegiul Tehnic Petru Maior, cu lucrarea ThermoFPV.

Mențiune – Lo Pinto Alessandro, clasa a XII-a F și Cristea Matei Andrei, clasa a XII-a E, lucrarea ClearSKY.

Elevii premiați s-au pregătit sub îndrumarea prof. ing. inf. Pițigoi Andrei și prof. ing. Bucur Florin de la Colegiul Tehnic Petru Maior.

Categorii:

Ultimele articole

Mai multe din aceeași categorie
Related

Anul școlar 2026-2027 a început: 2,9 milioane de elevi, mai puține școli după comasări

Anul școlar 2026-2027 a debutat pe 7 septembrie pentru 2,9 milioane de elevi. Calendarul oficial, cifrele privind rețeaua școlară și corpul didactic, plus ce înseamnă pentru părinți.

Cât costă să pregătești un copil de școală în 2026: ghiozdan, rechizite și cardul de 500 de lei

Cât costă pregătirea de școală 2026 pentru o familie...

Danemarca introduce noi reguli împotriva copiatului cu inteligență artificială în licee

Inteligența artificială în licee a devenit o problemă tot...