Spitalul românesc și corvoada numită pacient

Data publicării:

Că în spitalul x sau y un pacient a murit din nepăsarea medicilor, că umblă șobolanii sau gândacii ca pe bulevard, că șpaga dată personalului medical e la ea acasă a devenit un fapt cotidian, intrat în viața noatră firească.
Conform unui studiu realizat de Observatorul Român de Sănătate, Spitalul Județean de Urgență din Craiova, Spitalul Județean Târgu Jiu și Spitalul Floreasca din București ocupă primele 3 locuri într-un „top al rușinii. Sunt spitalele românești pentru care gradul de satisfacție al pacienților nu contează – sub 0,1% dintre pacienții lor au completat la externare chestionare de feedback – cu toate că colectarea informațiilor privind satisfacția pacienților prin chestionare completate electronic după externare a fost introdusă prin lege în România, în anul 2016. Peste 6.000 de români spun că li s-au solicitat bani sau atenții de către medici sau asistente în anul 2019, iar unul din 5 pacienți internat într-un spital românesc a fost nevoit să își cumpere cu bani din buzunar materiale sau medicamente pe parcursul internării.
Tot conform studiului realizat, spitalele cu cea mai mare transparență (cu cei mai mulți pacienți care au completat chestionare de feedback după externare) sunt Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș din București, Spitalul Clinic Municipal din Cluj Napoca și Spitalul de Ortopedie și Traumatologie din Azuga.
În top 10 al „rușinii”, în afara de Spitalul Floreasca (locul 3), au mai intrat Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon, Spitalul Clinic CF Nr. 2 și Spitalul Sfânta Maria.
Cele mai bune servicii medicale sunt oferite de Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Cuza Vodă din Iași, Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Dr. Ion Sbarcea din Brașov și Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc, conform chestionarelor completate de pacienți.
Cele mai curate spitale: Spitalul General CF Ploiești, Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Dr. Ion Sbarcea din Brașov și Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara conduc în clasamentul celor mai curate spitale.
6.371 de pacienți români au raportat, în anul 2019, faptul că li s-au solicitat bani sau atenții de către medici sau asistente, arată datele analizate de Observatorul Român de Sănătate. Numărul pacienților care au raportat acest lucru a înregistrat o creștere continuă în perioada 2017-2019.
Unul din 5 pacienți internat într-un spital românesc în anul 2019 a raportat că a fost nevoie să își cumpere cu bani din buzunar materiale sau medicamente pe parcursul internării.
Interesul spitalelor din România pentru satisfacția pacienților este în general scăzut, arată datele analizate de Observatorul Român de Sănătate. 3 din 5 spitale au sub 5% chestionare de feedback completate raportat la numărul de externări, iar unul din 5 spitale are zero chestionare completate.

Categorii:

Ultimele articole

Mai multe din aceeași categorie
Related

Card de sănătate sau cartea electronică de identitate? CNAS explică ce document folosești la medic în septembrie 2026

CNAS confirmă că accesul la servicii medicale nu depinde, în septembrie 2026, de cartea electronică de identitate: cardul de sănătate clasic rămâne valabil pe durata tranziției, iar noua carte electronică nu poate fi folosită încă efectiv pentru validarea serviciilor medicale.

Ziua Mondială a Primului Ajutor 2026: cum poți salva o viață în 150 de secunde

Pe 12 septembrie este marcată Ziua Mondială a Primului Ajutor, cu tema din 2026 dedicată sprijinului pentru migranți. Crucea Roșie Română organizează la Iași un eveniment practic în care voluntarii arată cum se aplică manevra Heimlich.

e-Sănătatea Mea: portalul CNAS pentru dosarul medical digital, lansat pe 1 septembrie 2026

CNAS a lansat portalul e-Sănătatea Mea: acces online la dosarul medical, rețete și servicii decontate. Cardul de sănătate rămâne valabil, iar înrolarea se face prin ROeID.

Oboseala ucide succesul

Dana Iancu și Radu Leca vă dăruiesc în această...