Achiziționarea trenurilor pe hidrogen a fost aprobată de Ministerul Transporturilor

Data publicării:

În cadrul unui proiect de testare a trenurilor ecologice, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a aprobat achiziționarea a 12 trenuri pe hidrogen care vor circula în România.

Acest proiect are ca scop „utilizarea automotoarelor în tracțiune electrică pe bază de pile de combustie cu hidrogen, în cadrul obligației de serviciu public de transport feroviar de călători pe liniile CF neelectrificate”. Pentru început, trenurile vor circula din nordul Municipiului București și județul Ilfov în județele din apropiere precum Argeș, Giurgiu, Dâmbovița, iar ulterior și în județele Olt și Dolj.

Decizia Ministerului Transporturilor a fost luată în cadrul ședinței Comitetului Tehnico-Economic din data de 29 aprilie 2022. Proiectul implementat prin Autoritatea pentru Reforma Feroviară desfășurat în România constă în cumpărarea a 12 trenuri cu 160 de locuri fiecare, servicii de reparații și întreținere a vehiculelor, dar și servicii de alimentare cu hidrogen pe termen lung.

Finanțarea se realizează prin bugetul Ministerului de Transporturi, bugetul de stat, dar și fonduri externe nerambursabile prin programul Național de Redresare și Reziliență. Costurile sunt de aproximativ 973 milioane de euro, fără TVA.

Cu ajutorul trenurilor pe hidrogen, poluarea va fi redusă cu aproximativ 18.000 tone CO2/an și 300tone Nox/an, iar statul va economisi peste 600.000 euro pe an.

În aceste trenuri se va ține cont de persoanele cu dizabilități, accesul în vehicul fiind simplu pentru ei. În plus, va exista un loc pentru biciclete.

Categorii:

Ultimele articole

Mai multe din aceeași categorie
Related

Val de alerte false cu bombă la Otopeni: SRI confirmă că nu au fost găsite explozibili, zborurile au operat în siguranță

SRI confirmă că alertele cu bombă de la Otopeni din 5-6 noiembrie 2026, inclusiv cea care a vizat un zbor TAROM venit din Praga, nu s-au adeverit. Ancheta privind autorii continuă.

A0 Nord se deschide pe 4 noiembrie: 13 km noi din Centura Bucureștiului, între Afumați și Glina

A0 Nord, segmentul Afumați–Glina al Centurii Bucureștiului, se deschide circulației pe 4 noiembrie 2026, pe 13 km, legând A3 de A2.

Magistrala 6 spre Otopeni: Guvernul suplimentează fondul de exproprieri, lucrările întârzie până în 2028

Guvernul a majorat fondul de despăgubiri pentru proprietarii expropriați pe traseul Magistralei 6 spre Otopeni. Lucrările la metrou rămân întârziate, cu finalizare estimată abia în 2028.

AnimaWings: zborurile rămân suspendate până pe 15 noiembrie, după ce Tribunalul a respins cererea de insolvență

Tribunalul București a respins cererea de insolvență a AnimaWings, iar compania extinde suspendarea zborurilor până pe 15 noiembrie 2026. Ce drepturi au pasagerii cu bilete cumpărate.