WIN Gallery anunță deschiderea expoziției „Pasiunile sufletului”

Data publicării:

Seria evenimentelor marca WIN Gallery este continuata de expoziția omagiu organizată în onoarea căutării universale și adânc personale a sensului și a sinelui. Lucrările Danielei Grapă, reunite sub tema „Pasiunile sufletului” pot fi admirate și achiziționate începând de vineri, 20 septembrie.

„Arta este despre Adevăr”, spune Daniela Grapă, autoarea lucrărilor din expoziția ce a avut recent vernisajul la WIN Gallery. Sufletul, greu de definit și de portretizat, este unul dintre fundamentele omului și ale omenirii.  Contemplat și venerat de-a lungul miilor de ani de toate marile civilizații, de toate marile religii si curente filozofice, este simultan speranță, motivație și justificare pentru o mare parte din acțiunile noastre.

Conceptul curatorial semnat de Marinela Măntescu Isac și prezentat de WIN Gallery sub titlul „Pasiunile sufletului”, reprezintă perspectiva artistei ieșene asupra călătoriei de la originile existenței la complexitatea vieții și la ceea ce se află dincolo de ea. Aceasta utilizează în egală măsură figurativul și abstractul în încercarea de a oferi răspunsuri posibile unei serii de întrebări cu privire la esența omului, la începuturile lui și ale lumii, la sacrificiu și paradis. Ideea și actul creației trec fluid de la sacru la profan, reflectându-se reciproc ca într-o oglindă.

„Ne propunem să aducem în fața dumneavoastră, a iubitorilor de artă, subiecte de largă relevanță și să promovăm dialogul și  analiza modului în care ne raportăm unii la ceilalți. În lucrările doamnei Grapă se regăsesc elemente de iconografie creștină si aceasta este cu siguranță o manieră de explorare și auto-explorare. Cu toate acestea, subiectele în sine – dorința de a trece dincolo de limitările corpului, de a îmblânzi cumva trecerea inevitabilă a timpului -sunt prezente în cadrul oricărei comunități, în interiorul oricărui individ”, spune Irina Stoenescu, Președinta WIN Gallery.

Daniela Grapă, Marinela Măntescu-Isac, Irina Stoenescu

„Aceasta este cea de-a șaptea expoziție organizată de WIN Gallery în România, de la inaugurare, în mai anul trecut. Au fost alte trei în Spania. Este parte dintr-un efort susținut de a crește vizibilitatea și valoarea operelor de artă de înaltă calitate”, a declarat Cristi Pascu, fondatorul WIN Alliance, din care face parte și WIN Gallery.

„Colaborarea cu Daniela Grapă subliniază angajamentul nostru de a susține cariera unor artiști cu potențial ridicat, cu șanse mari de a completa portofoliul celor mai exigenți colecționari. Prin astfel de acțiuni si evenimente culturale, beneficiul adus nu este limitat la colecționar si artist ci este un plus pentru artă în general”, a completat Cătălin Guriță, Director al Experiențelor în cadrul WIN Gallery.

În perioada 20 septembrie – 15 octombrie, expoziția este deschisă publicului, de luni până vineri, între orele 10:00 – 18:00, pe baza unei rezervări prealabile, ce poate fi făcută la adresa de email contact@wingallery.ro.

WIN Gallery este o galerie de artă situată în București, dedicată promovării culturii și creării unei platforme de întâlnire și dialog multi-disciplinar. Prin organizarea de expoziții, evenimente și activități educative, WIN Gallery își propune să aducă arta mai aproape de publicul larg și să contribuie la dezvoltarea unei societăți mai creative, mai armonioase și mai bine pregătite pentru provocările prezentului.

 

 

 

 

Ultimele articole

Mai multe din aceeași categorie
Related

Interviu Dana Iancu și Radu LECA „Femeia stabilă emoțional”

FEMEIA STABILĂ EMOȚIONAL Interviu realizat de Tele7abc. Invitați: psihologul Radu...

Viorica Cortez 90: expoziție aniversară la Muzeul Național de Istorie a României

Muzeul Național de Istorie a României a deschis expoziția „Viorica Cortez 90”, dedicată mezzosopranei românești sărbătorite pe marile scene lirice ale lumii.

Zilele Bucureștiului 2026: program complet pentru 19-20 septembrie, cu iMapp Bucharest, tur gratuit la Primărie și Triunghiul Muzeelor

Zilele Bucureștiului 2026 au loc pe 19-20 septembrie: video mapping iMapp pe Palatul Parlamentului, tur gratuit la Primărie, plimbări cu barca și activități pentru familii, acces liber la majoritatea evenimentelor.

Concursul Internațional George Enescu 2026: peste 150 de tineri muzicieni concurează la București

Concursul Internațional George Enescu 2026 reunește la București 150 de muzicieni selectați din 645 de candidați din 55 de țări. Secțiunea de pian are preselecțiile chiar în acest weekend, iar finala de vioară are loc duminică la Ateneul Român.