,, Mai valoroși pe piața muncii”, proiect lansat de Fundația Pentru Voi

Data publicării:

Fundaţia Pentru Voi lansează proiectul ‘Mai valoroşi pe piaţa muncii”, un proiect finanţat de către Autoritatea Naţionala pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi (ANPDPD). Proiectul se va desfășura până pe data de 13 noiembrie 2023.

Prin acest proiect, se vrea creșterea capacității producţiei pe activităţi de tipărire, iar ,, persoanele cu dizabilităţi vor dobândi noi abilităţi, ceea ce va duce la un randament mai bun dar, şi mai important, beneficiarii acestui proiect vor deveni mai valoroşi pe piaţa muncii”, conform unui comunicat de presă al Fundației Pentru Voi.

Astfel, 10 persoane cu dizabilităţi intelectuale vor participa la două cursuri: unul de tipărire şi celălalt de iniţiere în prelucrare grafică. Suportul de curs vă fi realizat într-un limbaj easy to read, ceea ce va perrmite pe viitor replicarea cursurilor şi instruirea unui număr mai mare de persoane cu dizabilităţi intelectuale.

Se va organiza și o campanie de conştientizare în rândul angajatorilor şi a comunităţii locale cu privire la potenţialul lucrativ al persoanelor cu dizabilităţi intelectuale.

Produsele create de aceștia se vor găsi într-o expoziție organizată în Timișoara.

Laila Onu, Directorul general al fundaţiei, a spus despre cele două proiecte că sunt ,, cu teme diferite, dar cu impact atât asupra comunităţii timişorene, cât şi asupra persoanelor cu dizabilităţi intelectuale care vor deveni mai instruite, mai pricepute, mai valoroase pe piaţa muncii. În condiţiile în care rata şomajului este foarte mică în Timişoara şi există o criză a forţei de muncă, angajatorii vor fi avizaţi privind disponibilităţile acestui grup dezavantajat”.

Categorii:

Ultimele articole

Mai multe din aceeași categorie
Related

România a stabilit un nou record mondial la plantarea de copaci: 2.512 participanți, la Poienarii Burchii, Prahova

2.512 persoane au plantat simultan puieți la Poienarii Burchii, în Prahova, stabilind un nou record mondial la plantarea de copaci și doborând recordul anterior, din India.

Val de alerte false cu bombă la Otopeni: SRI confirmă că nu au fost găsite explozibili, zborurile au operat în siguranță

SRI confirmă că alertele cu bombă de la Otopeni din 5-6 noiembrie 2026, inclusiv cea care a vizat un zbor TAROM venit din Praga, nu s-au adeverit. Ancheta privind autorii continuă.

Moșii de Toamnă 2026: tradiții de Sâmbăta Morților, pe 7 noiembrie

Moșii de Toamnă, zi de pomenire în calendarul ortodox, cad în 2026 pe 7 noiembrie. Tradiții, obiceiuri și costul pomenii.

Cod galben de vânt în șase județe din România: rafale de până la 60 km/h, valabil vineri

ANM a emis cod galben de vânt pentru șase județe, valabil vineri, cu rafale de până la 60 km/h. Vezi ce zone sunt afectate și recomandările.