Un suflet bun de pus la rană

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

M-am deplasat in dimineata asta la sediul Asociatiei Puzzle Romania pentru a sta de vorba cu prietena mea- doamna Mihaela Stan- care a infiintat aceasta asociatie in urma cu 5 ani. Pe Mihaela am cunoscut-o prin intermediul Laurei Ionita, fosta colega de serviciu a sefei mele. Cautam o asociatie pentru a putea depune formularele 230 adunate pentru fiul meu Vlad diagnosticat cu autism la varsta de 3 ani ( Copilul fusese inscris la ATCA, dar procedura de a intra in posesia banilor era anevoioasa si an de an crestea procentul pe care ATCA il retinea pentru alte scopuri – la ultimul contract de mecenat semnat asociatiei ii revenea 30%).
Asociatia Puzzle Romania are un centru de recuperare si terapie pentru copiii cu autism situat pe strada Elena si Vasile Cojocaru nr 5, sector 5, Bucuresti. Zilnic trec pragul centrului 15-20 copii. Asociatia are 60 de beneficiari (sunt parinti care colecteaza bani prin intermediul asociatiei pentru a putea face terapie acasa). Despre centru Mihaela spune ca este al treilea copil al ei.
Mihaela este din Constanta unde a stat pana aproape de varsta de 30 de ani cand la o nunta la care fusese dusa impotriva vointei ei l-a cunoscut pe actualul ei sot care se prezentase neinvitat la acelasi eveniment. A fost dragoste la prima vedere. Mihaela nu a pregetat deloc atunci cand a luat decizia de a-si urma sotul in capitala desi avea un job bun cu un salariu motivant in Constanta, acela de sef de cabinet la Directia de Cai Ferate- Port.
La putin timp de la mutarea in Bucuresti a ramas insarcinata.A incercat continuu sa isi gaseasca un job in capitala, dar cand in sfarsit a gasit unul sarcina era in stadiu avansat si a fost nevoita sa renunte la post.
A nascut gemeni prin cezariana – Andrei (52 cm, 3.1 kg) si Ovidiu (51 cm si 2.95 kg). Se astepta la gemeni intrucat bunica ei avusese gemeni.
Dupa nastere, a reluat traiul impreuna cu copiii si sotul in casa soacrei ei. Bebelusii erau foarte activi, tipau mai toata noaptea si aveau reclamatii de la vecini.
Ovidiu a fost primul la care s-a observat ca nu este ceva in regula inca din primele zile, nu avea empatie la san si prezenta un deficit de atentie (Kan numeste asta autism infantil). A primit primul diagnostic la 1 an si 10 luni -retard sever.
Andrei a avut o evolutie normala pana la varsta de un an. Chiar spunea cuvinte :tata, bec, mama. Dupa vaccinul facut la varsta de un an, achizitiile au inceput sa se piarda.
I-a dus la cresa la un an si jumatate. Spera sa le fie mai bine in colectivitate, dar nu avea sa fie asa. Erau singurii copii care nu dormeau deloc, nu mancau absolut nimic, nu respectau grupul, fugeau haotic in toate directiile, doar leaganul calmandu-i pentru ca acolo le placea. Au rezistat cateva luni la cresa. Medicul de familie ii spunea Mihaelei ca este o mama exagerata, ca are niste copii perfect sanatosi si frumosi. Dupa experienta de la cresa, Mihaela a decis sa schimbe medicul de familie. Are tot respectul pentru asistenta care venea sa o ajute la baia copiilor cand acestia erau bebelusi, le facea decalotarea.
Nu reusea sa ii scoata afara singura : caruciorul dublu nu incapea in lift, Iar Andrei si Ovidiu se zbateau teribil in carucior aruncand caciuli, ghetute, fulare…Cand nu-i faceai pe plac, Andrei lovea cu capul zidul, podeaua sau persoana care incerca sa il linisteasca tinindu-l in brate. La autostimulare, Andrei mai avea obiceiul sa ii smulga mamei parul fir cu fir.
Impreuna cu sotul ei, Mihaela a luat decizia cumpararii unei case in afara Bucurestiului. In sfarsit ii putea scoate afara fara prea mare efort. Odata ajunsi in curte copiii alergau pana la gard si se uitau ore in sir cum trec masinile pe strada. Scosi in parc copiii fugeau intr-o singura directie si nu puteai in ruptul capului sa le schimbi sensul asa ca era musai sa fie insotiti de doi adulti.
O data cu primirea certificatului de handicap pentru autism infantil, Mihaela a cautat si un tratament pentru copiii ei. A mers din doctor in doctor. A primit prescriptii pentru medicamente ca tonotil, rispolept, celebrolizin. La farmacie, in fata ei era o batrana de 70 de ani caruia I s-au eliberat fix aceleasi medicamente pe care le avea si ea pe reteta. A administrat o perioada scurta tratamentul alopat deoarece copiii devenisera mult mai activi decat la inceput in urma acestuia.
A cautat alte solutii. A aflat atunci de terapia comportamentala, de ABA. A facut un curs de 7 zile, a citit orice material ii cadea in mana, a intervievat 80 de persoane si in final a reusit sa aiba o echipa de 8.
Fiecare copil lucra in camera separata cu cate doi terapeuti. Un terapeut emitea cererile, iar al doilea statea in spatele copilului si il prompta. Copiii aveau recompense alimentare dulci, dar si masajul oferit ca recompensa dupa ce au descoperit ca lui Andrei ii placeau atingerile.
Asa au trecut anii…
In prezent, atat Andrei, cat si Ovidiu au terminat clasa a noua. Andrei tine prezentari la conferinte si ii face placere sa urmareasca si sa comenteze viata politica. Ovidiu inca mai copilareste.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*