fbpx

Un mesaj cu bucluc

Data publicării:

Veronica se întoarce acasă foarte târziu. E obosită, se simte frântă, abia își târâie picioarele și are o stare de leșin de se ține de pereți.
– Vasile, am venit, strigă direct de pe holul de la intrare. Nu faci și tu o mămăligă, dragă? Sunt ruptă-n două de foame. Cât învârți tu în ceaun eu mă duc să fac un duș, poate-mi mai revin un pic. Mâncăm mămăligă cu două ochiuri, că ne-au terminat icrele negre nehaliții de-au fost la noi duminică. Of, cu trebile astea multe și grele ale partidului – dar mai ales ale țării, nici nu mai am timp să gătesc și eu o chiftea, o sarma, o gogoașă. A fost o ședință așa de lungă, Vasile, că m-a leșinat de tot la lingurică. 
— Mămăligă, ai? Las’ că-ți arăt eu mămăligă și ”ruptă-n două”, muiere rea de muscă, pașachină ce ești! Trebi multe, ha! Și la ce faci duș, fă, că ai făcut și când ai plecat la… aia cum îi spui… ședință, Aha, duș, fire-ai tu să fii, faci duș pentru ca să nu simt eu mirosul de sex. Te omor, fă, te omor și gata! 
— Ce-ai, Vasile, ai băut gaz? Ce sex, ce miros, ce omor? 

— Mă iei de prost, nu? Ce sex, ce sex, belești ochii ăia mari pentru ca să te cred nevinovată! Da’ nu-și merge, fă, că nu-s idiotul satului! Uite ce mesaj mi-ai trimis, nenorocito, uite! Și să dispari din fața mea, îi mai spune Vasile, neuitând să-i repeadă două scatoalce de-i lasă gura albastră, după care îi aruncă telefonul în cap, motiv suficient ca să se sperie pisica pe nume Doina, o jugărită care toarce alene pe covorul din fața unei canapele de piele dar sperie și singurul neuron, pe care îl mai are biata femeie în stare de funcțiune. 
Veronica geme așa de tare că lui Vasile i se înroșesc ochii de nervi, ar putea să jure că tocmai a dat mama și tata libidoului în muierea lui. „Sigur, geme, normal, se gândește la sexul de la ăia, fir-ar el să fie al naibii de partid și n-ar mai câștiga niciun vot în alegeri. Acasă spune că nu știe ce-i orgasm, face fițe, o doar capul dar la ședință…” mai gândește Vasile, înjurând încet. Apoi trântește ușa, de se aude până în celălalt capăt al satului. Veronica îl privește cu ochii holbați cum se îndepărtează și-și face o cruce mare. Nu înțelege nimic. „Doamne, a înnebunit Vasile, ce mă fac?” După ce bărbatul dispare din raza ei vizuală, culege telefonul de pe jos, se freacă în creștet („mi-a făcut un cucui, prostul dracului”) și citește ultimul mesaj pe care i-l trimisese: „Vasile, vin târziu, ședința de SEx de la partid mai durează.” 

Dicționar explicativ de pamfletari: „Eu sper în acest sex” – Viorica Dăncilă, la ședința CEx – Comitetului Executiv al PSD.

Categorii:

Ultimele articole

Mai multe din aceeași categorie
Related

Declarații oferite de Volodimir Zelenski în cadrul discursului din Parlamentul României

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a oferit azi, în data...

„Ploaia nu mai are loc de plânsul ochilor căprui”,...

Alan Walker, Tiësto și Salvatore Ganacci vin în septembrie la SAGA Music Festival

După Amsterdam Music Festival, Armin Only și EDC, ALDA...