fbpx

Trupa Othello participă la Selecția Națională Eurovision 2022!

Data publicării:

Anul acesta Trupa Othello participă la Selecția Națională Eurovision România 2022 cu piesa „You’re worthy”, o piesă extraordinară, care transmite publicului un mesaj foarte puternic.

Membrii trupei au șanse foarte mari de a se califica în următoarea etapă a semifinalei, unde vor fi selectați doar primii cinci cei mai votați artiști, alături de aleșii juriului, urmând apoi ca în data de 12 februarie specialiștii să aleagă doar zece piese pentru marea finală din 5 martie, dată în care România își alege reprezentantul pentru Eurovision 2022.

Potrivit anunțului făcut pe pagina oficială de Facebook Eurovision România, în intervalul 9 februarie, ora 20.00 – 10 februarie, ora 20.00, publicul își poate vota preferații.

VOTEAZĂ OTHELLO aici!

Istoria trupei Othello

„Trupa Othello, într-o primă etapă s-a născut în octombrie 2008 și a funcționat 3 ani. Din păcate criza financiară m-a obligat pentru o vreme să trag oblonul. În 2017 am redeschis proiectul și se pare că pandemia n-a reușit să ne îngenuncheze chiar dacă anul ăsta o luăm cumva de la capăt. Trupa Othello este proiectul în care am investit muncă, timp, bani, nu neapărat în ordinea asta și care îți face treaba cât poate de bine indiferent unde prestează.
Cântăm ca să bucurăm oameni!”, a declarat Florentin Milcof pentru Tele7abc.ro

Cine este Florentin Milcof?

Personalitate marcantă a vieții muzicale românești și internaționale, Florentin Milcof este pianist, compozitor, orchestrator, producător și realizator de concerte și festivaluri, jurnalist muzical. A fost botezat Othello de către jurnalistul George Stanca în 1999, într-un turneu în care cânta cu Iuliu Merca și Mike Godoroja. Cariera lui internațională se întinde pe 4 continente, în mari hoteluri de rețea și pe croaziere de lux americane, germane și italiene, coordonând programele de entertainment pentru sute de mii de turiști din întreaga lume. În România a compus, orchestrat și interpretat pentru artiști de renume și a primit premiul pentru cea mai bună orchestraţie – Iris Athenaeum în cadrul Galei Industriei Muzicale Româneşti. A realizat emisiuni de radio și televiziune, a organizat concerte și festivaluri, a produs gale și spectacole de anvergură. A fost prima voce masculină care a vorbit la Radio Romantic, la înființarea postului, în 1993, alături de vocea inconfundabilei Daniela Ivanov.

 

Trupa Othello a acordat în exclusivitate un interviu pentru Tele7abc, realizat de Alexandra Putanu (Alejandra) în care ne-a vorbit despre piesa „You’re worthy”, piesă pe care membrii trupei o reprezintă anul acesta în cadrul Selecției Naționale Eurovision România 2022 și pe care au șanse foarte mari să o câștige.

Alejandra: Care este povestea piesei „You’re worthy”?

Othello: You’re worthy este creația lui Liviu Elekeș (muzica) și Roxana Elekeș (versuri). Mă știu cu Liviu de multă vreme și am vrut altceva. Un alt „aer”. Am participat cu o piesă de-a mea în 2019 la Eurovision. Menționez că e singurul concurs de creație muzicală din România, ceea ce e trist.

Alejandra: Câtă muncă ați depus pentru a realiza această piesă?

Othello: Ore de studio, repetiții, întâlniri pentru concepție, întâlniri pentru imagine, haine, sesiuni foto, filmări. Nu se adună la vechime în muncă :)))) (râd doar cu jumătate de gură). Multe zeci de ore pentru trei minute.

Alejandra: Ce reprezintă muzica pentru voi?

Othello: Pentru mine, Othello, muzica este a doua natură. Învăț muzică și pian de la 6 ani, respectiv de 50 de ani și tot n-am terminat. Profesez în muzică de aproape 40 de ani fără întrerupere. Cu greu, pentru că m-am încăpățânat să rămân independent. Colegii mei, foarte experimentați, Silvia Ștefănescu (voce), Adi Chepa (chitară-bas), Daniel Croitoru (tobe) și foarte talentați, Betty Dragnea (vioară), Alex Buneață (trompetă și clape) și Bogdan Bîngă (chitară) sunt de asemenea foarte dedicați.

Alejandra: Dacă ar fi să descrieți trupa Othello în 3 cuvinte, care ar fi acelea?

Othello: Familie. Calitate. Talent.

Alejandra: Cum ați luat decizia de a participa la Selecția Națională Eurovision 2022?

Othello: Prefer să nu fiu ipocrit. Îți dau un răspuns realist, așa cum văd eu povestea asta. Prima întrebare înainte de a vorbi despre creație, emoție, succes, muzică bună, orice, e „de câți bani să fie?” Din punctul nostru de vedere proiectul stă în picioare. Adică totul se bazează pe buget. În primul rând calitatea dar și succesul.

Alejandra: România are voci foarte bune, însă până acum țara noastră nu a câștigat niciodată concursul Eurovision Song Contest. Dacă veți câștiga Selecția Națională, credeți că voi veți reuși această performanță?

Othello: Iarăși, ți-aș putea răspunde „da, sigur dacă am câștiga selecția națională…bla-bla-bla”. Ținta noastră nu e asta. Ca să te califici pentru asta, ca să-ți permiți să îți propui o astfel de țintă condițiile de bază ale proiectului trebuie să fie diferite de cele ale noastre de acum. Nu intru în amănunte. Noi ne-am propus să obținem maximum din ceea ce ne putem permite.

Alejandra: Ce considerați că aveți voi în plus față de ceilalți concurenți din cadrul Selecției Naționale EUROVISION ROMÂNIA? De ce ar trebui ca voi să reprezentați România la ESC?

Othello: E o greșeală fundamentală să iei în serios un concurs muzical. Aici nu se poate cântări în valori clare. Muzica tocmai de asta e frumoasă, pentru că e o creație subiectivă și o percepție subiectivă. Deci noi nu ne simțim în competiție cu colegii noștri. Nu știu dacă avem ceva „în plus”. Unul din logo-urile noastre este „cântăm să bucurăm oameni”. Oriunde. La metrou, la nuntă, la club, la Sala Palatului sau la Eurovision.

Alejandra: Ce mesaj aveți pentru oamenii care vă susțin în această perioadă?

Othello: Mesajul e însuși textul piesei. Crezi în tine! Meriți! Ascultă-ți instinctul și ai încredere în el. Ne luăm prânzul pe zoom cu prietenii. Ne îmbrățișăm wi-fi. Destul! Va fi bine! Pentru că suntem puternici!

Așadar, dacă doriți să îi susțineți pe membrii trupei Othello și să ajungă în marea finala a Selecției Naționale Eurovision România 2022, o puteți face mai jos, până mâine seară la ora 20:00. Publicul votează piesele participante pe contul de Facebook Eurovision România, în intervalul 9 februarie, ora 20.00 – 10 februarie, ora 20.00.
Categorii:

Ultimele articole

Mai multe din aceeași categorie
Related

Festivalul Minorităților, organizat în parcul Obor, sectorul 2

Primăria Sectorului 2 va organiza Festivalul Minorităților, în parcul...

Câștigătorii premiilor Pulitzer 2022

În cadrul ediției de decernare a premiilor Pulitzer din...

Untold deschide înscrierile pentru voluntari

Untold Cluj Napoca este în căutare de aproximativ 2000...