Traian Băsescu își pierde drepturile de fost președinte al României

Data publicării:

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a dat verdictul în legătură cu colaborarea dintre Securitatea comunistă și Traian Băsescu. Fostul președinte a refuzat să comenteze public decizia.

Potrivit Consiliului Național Pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), în perioada colaborării cu Securitatea, Traian Băsescu a oferit informații nefavorabile regimului totalitar comunist aflate de la colegii săi , spre exemplu relațiile cu cetățeni străini sau intenția de a pleca în străinătate a acestora prezentate în notele informative date în data de 05.05.1975.

În dosarul vinovatului au fost prezentate documente de la SRI și MApN. Pe baza acestora, s-a demonstrat că fostul președinte avea un ofițer de legătură (locotenent-colonel), care făcea parte din Securitate. Cei doi comunicau prin note informative olografe, unde fostul conducător al României se semna cu numele de cod “Petrov”. Băsescu a păstrat legătura cu Securitatea comunistă până aproape la căderea regimului, oferind informații confidențiale despre colegii săi.

Acțiunea CNSAS a fost începută pe 20 septembrie 2019, când a fost admisă de Curtea de Apel din București. Magistrații au avut nevoie de o perioadă de aproximativ 9 luni pentru a demonstra colaborarea, iar în iunie 2020, dosarul inculpatului a ajuns la Instanța Supremă- Secția de contencios administrativ, fiind aprobat. Traian Băsescu a contestat decizia.

Miercuri, 23 martie 2022, ICCJ a dat verdictul final – fostul președinte a colaborat cu Securitatea. „Respinge, ca fiind inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată de recurentul-pârât Băsescu Traian. Respinge, ca fiind nefondat, recursul, astfel cum a fost precizat la data de 5 noiembrie 2021, declarat de recurentul – pârât Băsescu Traian”, e decizia definitivă a Înalte Curți de Casație și Justiție a României.

În urma sentinței, fostul șef de stat a reacționat pe contul său personal de Facebook – “Am luat nota de decizia ICCJ pe care nu o voi comenta public, așa cum am procedat de-a lungul întregului proces. Voi face demersurile legale la CEDO.”

Colaborarea din care a făcut parte Traian Băsescu duce la pierderea privilegiilor sale de fost șef de stat. Legea pe care se bazează această decizie a fost votată și publicată în Monitorul Oficial în anul 2021. „Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de șef al statului român ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcție prin referendum și nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia”, susține legea adoptată.

Categorii:

Ultimele articole

Mai multe din aceeași categorie
Related

Ora de iarnă 2026 în România: pe 25 octombrie se dau ceasurile înapoi cu o oră

România trece la ora de iarnă în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2026, cu o oră mai devreme decât anul trecut. Iată data exactă, motivul schimbării și cum te poți adapta.

Deficitul bugetar scade cu 27 de miliarde de lei în opt luni: România ajunge la 2,89% din PIB

Ministerul Finanțelor anunță că deficitul bugetar a scăzut la 2,89% din PIB în primele opt luni din 2026, față de 4,51% în 2025, pe fondul creșterii veniturilor din TVA și al reducerii cheltuielilor de personal.

Curs euro-leu record: moneda europeană trece de 5,27 lei, în timp ce România evită la limită retrogradarea ratingului

Euro a atins un nou maxim istoric în raport cu leul, la 5,2788 lei, la doar câteva săptămâni după ce Fitch și Moody's au menținut ratingul de țară al României, dar cu avertismente clare privind riscurile fiscale și politice.

Inflația scade la 6,17% în august 2026, dar România rămâne pe primul loc în UE

Rata anuală a inflației a coborât la 6,17% în august 2026, de la 8,16% în iulie, potrivit INS. România rămâne însă statul cu cea mai mare inflație din UE, iar BNR și-a revizuit în sus prognozele pentru 2026 și 2027.