Proiectul care stabilește ca directorii interimari de școli să fie numiți de consiliile de administrație, adoptat miercuri

Data publicării:

Proiectul de lege initiat de senatorii USR Ștefan Pălărie și Irineu Darău, prin care se stabilește ca directorii interimari de școli să fie numiți de consiliile de administrație si nu de inspectoratele școlare, a fost adoptat miercuri, din nou, de Camera Deputaților, după ce președintele României a solicitat reexaminarea acestuia.

Senatorul USR, Stefan Palarie, afirma ca se va contiuna demersurile pentru descentralizare, depolitizare și reformă.

„Continuăm lupta pentru a scoate școlile de sub pixul politic al inspectoratelor prin descentralizarea deciziei de numire a unui director interimar în caz de vacantare. O lege pentru care ne-am luptat în prima sesiune parlamentară din 2021 ajunge abia acum – când concursul național de directori s-a încheiat – să obțină 281 de voturi din cele 282 exprimate în Camera Deputaților în urma cererii de reexaminare a Administrației Prezidențiale. E regretabil că acești directori interimari numiți în august vor continua să conducă școlile, deși unii dintre ei au picat concursul național pentru directori. Vom continua demersurile pentru descentralizare, depolitizare și reformă”, declară senatorul USR Ștefan Pălărie.

Proiectul de modificare a Legii educației naționale a fost depus de parlamentarii USR în luna martie 2021 și avea ca scop mutarea deciziei privind numirea directorilor interimari de la inspectoratele școlare la consiliile de administrație ale școlilor, adică la comunitate, pentru că din CA-uri fac parte și părinți, și profesori, și reprezentanți ai autorităților locale.

Dacă proiectul ar fi devenit lege în timp util, ar fi fost evitată repetarea scenariului din ianuarie 2021 – când aproape 20% dintre directori au fost numiți pe criterii politice, nu pe criterii de performanță – și s-ar fi dat un semnal puternic că se dorește descentralizarea și depolitizarea sistemului de învățământ.

„Modificarea pe care USR a propus-o este mai necesară ca oricând, dacă ne uităm la concursurile de director ratate din ultimul an. Au fost scoase la concurs circa 10.000 de posturi de director, iar la proba scrisă au promovat în jur de 5.800 de candidați. Urmează să vedem câți dintre aceștia au picat la proba orală și câți s-au calificat. Pentru toate posturile neocupate, numirile se vor face din pixul inspectorului școlar, inspector care este numit politic. Ca să fie clar, din cei 42 de inspectori școlari județeni, 60% s-au aflat la ultimele alegeri locale pe listele de candidați ale PNL. Deci, oameni de partid numesc aproape jumătate din directorii de școală din țară. Ca să nu mai spun că, în 2021, a fost scoasă interdicția de a fi numiți directori interimari oameni care fie nu au participat la concurs, fie nu au promovat. Da, acum, persoane care au picat concursul pot fi numite politic la conducerea școlilor”, precizează deputatul USR Brian Cristian.

Categorii:

Ultimele articole

Mai multe din aceeași categorie
Related

Ora de iarnă 2026 în România: pe 25 octombrie se dau ceasurile înapoi cu o oră

România trece la ora de iarnă în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2026, cu o oră mai devreme decât anul trecut. Iată data exactă, motivul schimbării și cum te poți adapta.

Deficitul bugetar scade cu 27 de miliarde de lei în opt luni: România ajunge la 2,89% din PIB

Ministerul Finanțelor anunță că deficitul bugetar a scăzut la 2,89% din PIB în primele opt luni din 2026, față de 4,51% în 2025, pe fondul creșterii veniturilor din TVA și al reducerii cheltuielilor de personal.

Curs euro-leu record: moneda europeană trece de 5,27 lei, în timp ce România evită la limită retrogradarea ratingului

Euro a atins un nou maxim istoric în raport cu leul, la 5,2788 lei, la doar câteva săptămâni după ce Fitch și Moody's au menținut ratingul de țară al României, dar cu avertismente clare privind riscurile fiscale și politice.

Inflația scade la 6,17% în august 2026, dar România rămâne pe primul loc în UE

Rata anuală a inflației a coborât la 6,17% în august 2026, de la 8,16% în iulie, potrivit INS. România rămâne însă statul cu cea mai mare inflație din UE, iar BNR și-a revizuit în sus prognozele pentru 2026 și 2027.