Primul aeroport independent energetic din România

Data publicării:

În cadrul conferinței Smart Airport Cities organizată la Ghimbav, s-a stabilit că aeroportul Brașov-Ghimbav va fi primul din România independent energetic.

La această întâlnire au participat în jur de 200 de persoane printre care  reprezentanți ai autorităților locale, mediului diplomatic, al afacerilor, dar și al companiilor aviatice din România, iar principalul subiect a fost viitorul aeroport din Brașov și oportunitățile oferite de acest proiect.

Una dintre problemele de actualitate în construirea aeroportului este că deși protejarea mediului este o cerință foarte importantă, pandemia a lăsat în urma ei pierderi considerabile, astfel încât bugetul nu este prea mare. – „În timp ce vor trebui să facă față pierderilor provocate în pandemie, presiunea asupra acestor aeroporturi este tot mai mare de a deveni ecologice. Acordul Verde European, care urmărește să facă din Europa primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050, încearcă să reducă amprenta climatică a aviației, iar Comisia Europeană subliniază importanța creării de aeroporturi cu emisii zero și conectarea acestora la alte moduri de transport. Am încredere că certificarea aeroporturilor în materie de emisii de carbon va crește în următorii ani, ceea ce este foarte important.” – a precizat ambasadorul elvețian, Arthur Mattli.

Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea a declarat pentru Agerpres că Aeroportul este pregătit să reziste în fața acestei provocări. Acesta a mai spus că vor fi solicitate și finanțări europene, dar dacă nu vor fi aprobate, va fi utilizat bugetul județean. – „Ultimele tehnologii la nivel mondial vor fi folosite la aeroportul de la Brașov-Ghimbav atât în ce privește securitatea, cât și dirijarea traficului aerian și, foarte important, CJ pregătește un proiect și este prins în lista de investiții, prin care acesta va fi primul aeroport din România eficient energetic, vom produce energia, o vom stoca în rețea și vom avea independență energetică. Fiind construit ca un aeroport al zilelor noastre, va beneficia de toată tehnologia ca să fie exemplu pentru celelalte aeroporturi.”.

În încheiere, reprezentantul organizatorilor, Cristian Macedonski a vorbit despre o posibilă modalitate de promovare a viitorului aeroport – “Mi-aș permite să-i spun Aeroportul lui Dracula (…) deoarece se află la 30 de kilometri de Castelul Bran, o atracție iconică a României, care poate fi pusă în aceeași linie cu Turnul Eiffel, cu piramidele din Egipt sau orice altă atracție mondială”.

Categorii:

Ultimele articole

Mai multe din aceeași categorie
Related

Val de alerte false cu bombă la Otopeni: SRI confirmă că nu au fost găsite explozibili, zborurile au operat în siguranță

SRI confirmă că alertele cu bombă de la Otopeni din 5-6 noiembrie 2026, inclusiv cea care a vizat un zbor TAROM venit din Praga, nu s-au adeverit. Ancheta privind autorii continuă.

A0 Nord se deschide pe 4 noiembrie: 13 km noi din Centura Bucureștiului, între Afumați și Glina

A0 Nord, segmentul Afumați–Glina al Centurii Bucureștiului, se deschide circulației pe 4 noiembrie 2026, pe 13 km, legând A3 de A2.

Magistrala 6 spre Otopeni: Guvernul suplimentează fondul de exproprieri, lucrările întârzie până în 2028

Guvernul a majorat fondul de despăgubiri pentru proprietarii expropriați pe traseul Magistralei 6 spre Otopeni. Lucrările la metrou rămân întârziate, cu finalizare estimată abia în 2028.

AnimaWings: zborurile rămân suspendate până pe 15 noiembrie, după ce Tribunalul a respins cererea de insolvență

Tribunalul București a respins cererea de insolvență a AnimaWings, iar compania extinde suspendarea zborurilor până pe 15 noiembrie 2026. Ce drepturi au pasagerii cu bilete cumpărate.