Cred că am întâlnit-o pe Ileana Cosânzeana

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Basmul e mai frumos atunci când devine realitate. E ceva ce se construiește din felul în care Femeia se exprimă, gândește, îmi descrie cum a evoluat și ce planuri are. Așa se creionează, din povestit agale și cu vorba încărcată cu miere, frumusețea.
Ea este Oana Călărașu. Și ca destinul să-mi arate că nimic nu-i întâmplător, a copilărit într-un sat din județul Călărași. A cărui rezonanță încarcă imaginația, călătorind cu privirea de-a lungul câmpurilor galbene. El, satul, Ileana. Aproape că îmi vine să spun că sunt ca două surori, Oana și Ileana. Muza și Obștea.
Locul acesta face parte din zestrea de doruri a Domniței pe care am cunoscut-o zilele trecute. Aici a copilărit. Vorbește cu atât de multă dragoste de bunicii ei. Simt cum recunoaște fiecare pas pe care l-a lăsat încă din zborul ei fraged, de copiliță. Oamenii o recunosc și o salută, de departe. Ea e a Bunicului. Și pe Bunicul l-a cunoscut toată lumea.
Oana nu se sfiește să spună că e Țărancă. Vedeți, până și eu încă mă tem să rostesc această definiție, adesea exprimată cu nedreptate, dar interlocutoarea mea se uită o clipă în jos când spune Țărancă, și-mi zice că vine de la Țărână, de la glia pe care truditorii brazdelor au apărat-o în istorie cu sângele lor. Și după ce mângâie cu privirea pământul ars de Soare, Oana își ridică pleoapele, îmbujorându-se și vorbindu-mi de data asta numai cu ochii.
S-a născut în oraș, în București, adică la vreo 40 de kilometri de Ileana. Viața o poartă pe la școli mari. Acum lucrează la una dintre cele mai importante universități din România, Politehnica din Capitală.
Ce m-a frapat la noua mea cunoștință e aparența de trestie mlădioasă într-un trup de Zână, dar care, imediat ce o cunoști, îți apare ca un uriaș al voinței. După degetele firave, dar viguroase, în același timp. La fel chipul pe care vânticelul de vară îl scaldă în razele Bărăganului. Tandrețea arșiței.

Oana Călărașu

Povestește despre munca la câmp, de la însămânțare până la recoltă. De-a lungul anului. Anilor. Și despre cum și-a luat permisul de tractor. Ca să facă mai mult decât să lucreze ogorul. De-a continua munca bunicului ei. Pe parcursul discuției noastre Bunicul face adesea parte din scenografia cu amintiri care dau obrajilor licarăul unei lacrimi. El, Bunicul, e motorul care îi dă aripi în toate planurile ei.
Oana a inaugurat cursuri pentru elevii din comună, în care le deschide ochii asupra zărilor, din toate punctele de vedere. Satul ei are nuanțele cocorilor pe sub streașina curcubeului, aducându-l astfel pe aripile Internetului, prin pagina sa de Facebook simplu și firesc denumită ”Ileana Călărași”.
Am ieșit alături de ea pe câmpia prinsă într-o horă a lanurilor, de jur-împrejurul acoperișurilor, lăsându-și inimia să tresalte a bucurie. Bucureșteancă e numai în buletin. Ea e de aici. Calcă apăsat.
Ne îndreptăm spre pădurea din apropiere, ca să aibă un nou prilej de nostalgie după surâsul coronițelor din luceferi. Copiii de altădată, prietenii, sunt în marea lor majoritate stăpâni ai viitorului, în același loc în care au văzut lumina zilei, îmi povestește. Ea și soțul ei și-au construit casa aici. Simt în descrierea vieții ideea de normalitate.

Povestea continuă. Oana dezleagă zăgazuri nebănuite. Vrea sa afle câți eroi a dat comuna Ileana în Primul Război Mondial. Și din familia ei au fost nume care și-au înscris curajul pe câmpul de luptă.
Face întâiul drum la Arhivele Militare, numai că acolo i se spune că trebuie să știe din ce unități au făcut parte consătenii ei, ca să li se dea de urmă în nesfârșitele catastife îngălbenite. Nu are asemenea informații.
Schimbă frontul de lucru și se îndreaptă către autoritățile locale. Găsește inițial chipuri surprinse de o asemenea idee, dar imediat orice barieră se ridică și primește susținere. Studiază registrele de stare civilă mai vechi de un secol.
– Credeam că voi găsi unul sau doi eroi, îmi zice.
Când colo, au fost 106. Bărbații din Ileana care au luptat în Marele Război al Reîntregirii. Parcurge sute de pagini timp de câteva săptămâni, de dimineață până seara. Tabelele par seci, dar ele au totuși mesajul lor. Apar sumare descrieri ale felului în care au murit acei oameni. Descrieri ale camarazilor de arme.
Căutările Oanei se petrec în Anul Centenarului. Tot atunci preotul satului a făcut chemare către enoriași să vină la biserică, pentru a-i pomeni pe cei trecuți prin foc, în slujba Țării. Numele lor fluturau zvelte, în sfârșit. Fuseseră eliberate din uitare de Ileana Cosânzeana. Ca să înțelegem că Basmul devine Realitate atunci când credem în el.
Susținută de administrația locală, de profesori, de preot, Oana ridică o placă omagială în cintea Eroilor, chiar pe crucea din piatră aflată în curtea Școlii. Emblematic loc, pentru ca generațiile viitoare să-și înțeleagă rostul.
La final, vreau să vă spun despre Oana Călărașu că acolo, la Politehnică, unde lucrează, are rolul de a-i îndruma pe studenți în carieră, în viitorul lor. Am întrebat-o ce le spune discipolilor ei.
– Cum îți alegi drumul în viață?
– Cel mai important este să te descoperi pe tine însuți.

Oana mi-a ieșit în întâmpinare îmbrăcată în cămeșa tradițională pe care cu mâinile ei a cusut-o. Ca să îmi dau seama că își înțelege pe deplin rostul pe lumea aceasta.

Comments are closed.